A doua licitaţie pentru ansamblul Blue Tower. La acelaşi preţ

Proiectul rezidenţial Blue Tower, finalizat în proporţie de 85%, este scos la vânzare pentru a doua oară. Preţul a rămas acelaşi ca şi la prima licitaţie, la care nu s-a prezentat nici un investitor interesat de preluarea proiectului.
Andrada Ghira - mie, 06 mart. 2013, 11:04
A doua licitaţie pentru ansamblul Blue Tower. La acelaşi preţ

Prima licitaţie a proiectului a avut loc pe 15 februarie, iar preţul minim de pornire de 13.830.000 de euro, exclusiv TVA. Cu 50% mai mic decât valoarea datoriilor.

Următoarea licitaţie va avea loc pe data de 15 martie, ora 15.00, la acelaşi preţ, se arată într-un anunţ al RVA.

„S-au mai investit circa un milion de euro pentru închiderile cu ferestre termopan, pentru conservarea proiectului. Banii au venit dintr-o recuperare de TVA. Ulterior raportului de evaluare care a stat la baza planului de reorganizare, a mai fost făcut un alt raport de evaluare. Mi-e greu să mă pronunţ dacă se va vinde la prima licitaţie, pentru că piaţa e neconcludentă”, a declarat în luna februarie pentru ECONOMICA.NET, Dumitru Vasile, unul dintre lichidatorii judiciari.

Construit de Copper Beech Capital, care a intrat în faliment în 2010, proiectul a rămas nefinalizat . Ansamblul este compus dintr-un bloc cu 16 etaje, 156 de apartamente, 136 de boxe şi 48 de locuri de parcare subterane.  Fondul de investiţii norvegian România Invest a plătit un avans de 25% din valoarea totală a apartamentelor, adică cinci milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc fotovoltaic mare cu baterii în România. WALDEVAR a început construcția a 95 MW și 220 MWh stocare în Dolj, pentru chinezii de la SANY
Nou parc fotovoltaic mare cu baterii în România. WALDEVAR a început construcția a 95 MW și 220 MWh stocare în Dolj, ...
WALDEVAR Holding construieste pentru  SANY Group două proiecte energetice co-localizate în Dobrești, județul Dolj, cu o capacitate de 95 MWp de energie solară, 220 MWh de stocare în baterii......
Bateriile de stocare a energiei amplasate în parcuri nu vor mai plăti garanția de 30.000 euro/MW costruit. Proiect de ordin ANRE
Bateriile de stocare a energiei amplasate în parcuri nu vor mai plăti garanția de 30.000 euro/MW costruit. Proiect de ...
ANRE a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care instalațiile de stocare adăugate locurilor de producere ...
Deficitul de ingineri declanşează o criză pentru industria de apărare din Ucraina
Deficitul de ingineri declanşează o criză pentru industria de apărare din Ucraina
Lipsa forţei de muncă devine unul dintre cele mai mari blocaje în calea extinderii producţiei de armament a Ucrainei ...
Bogdan Putinică, fost manager Microsoft, lansează un startup care construiește angajați digitali pentru IMM-uri. Aceștia pot ”munci” în Vânzări, HR, Contabilitate sau IT
Bogdan Putinică, fost manager Microsoft, lansează un startup care construiește angajați digitali pentru IMM-uri. Aceștia ...
Bogdan Putinică, unul dintre cei mai cunoscuți lideri români din tehnologie și fost manager general al Microsoft pentru ...