A folosit ŞAPTE gloanţe pentru a se răzbuna. Poliţistul sinucigaş şi-a premeditat faptele

Poliţistul din Argeş care şi-a tras un glonţ în cap, după ce a împuşcat un tânăr, şi-a premeditat faptele, au stabilit anchetatorii. El a tras şase gloanţe înspre maşina victimei, iar, după ce a schimbat încărcătorul, şi-a tras un glonţ în cap.
Economica.net - mar, 03 ian. 2012, 15:28

„Au fost trase şapte focuri de armă, şase au fost trase spre direcţia victimei, iar cel de al şaptelea după ce a fost schimbat încărcătorul, iar faptuitorul şi-a tras un glonţ în cutia craniană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, procurorul Iolanda Drăguţ, citat de Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, întrucât agresorul a murit nu mai există răspundere penală, urmând ca în dosar să fie dispusă neînceperea urmăririi penale.

„S-a făcut cercetare la faţa locului, se va aduce şi expertiza medico-legală, cauzele decesului şi se va dispune neînceperea urmăririi penale deoarece făptuitorul a decedat. Cercetările noastre arată că poliţistul a avut se pare o acţiune premeditată în condiţiile în care iniţial a avut o atitudine foarte calmă, a discutat cu mama victimei, după care, fără nicio explicaţie, în momentul în care a văzut că se apropie victima, a scos pistolul şi a început să tragă fără niciun fel de avertisment anterior din care să rezulte că ar fi fost vreo altercaţie între cei doi”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Victima agresiunii, bărbatul în vârstă de 29 de ani din comuna argeşeană Merişani, a suportat cu bine de operaţiile la care a fost supus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, medicii extrăgând din corpul acestuia trei proiectile, în prezent starea pacientului fiind stabilă, tânărul fiind în afara oricărui pericol.

„În acest moment, bărbatul este la Secţia chirurgie 2. Starea lui este bună, a fost operat şi au fost extrase cele trei proiectile, iar în acest moment se fac operaţii specifice postchirurghicale şi se îngrijesc plăgile care au fost suturate. Nu va fi trimis la Bucureşti, nu este cazul, este în stare stabilă”, a declarat doctorul Marius Pascu, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.

Poliţiştii din cadrul IPJ Argeş spun că vor sprijini familia colegului lor şi că acesta nu a avut probleme deosebite în activitate.

„Dânsul făcea parte din structura Poliţiei rurale şi, potrivit dispoziţiei şefului IPJ, aceşti poliţiştii pot purta armamentul 24 de ore din 24. A fost testat la testările periodice, nu în mod special, toţi poliţiştii sunt testaţi, el a fost testat în martie şi septembrie şi a trecut testările. Nu am cunoştinţă că ar fi fost agitat sau neliniştit în ultimul timp. Nu era în timpul serviciului şi rămâne să se stabilească de ce era în uniformă în acel moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.

Potrivit aceleiaşi surse, poliţistul a fost cercetat într-un dosar după ce a fost depusă o plângere la adresa sa, dar a fost scos de sub urmărire penală.

„Lucra din 2005 în Poliţie şi a fost tot timpul la Poliţia rurală. Având în vedere că are o situaţie familială şi financiară mai deosebită noi am hotărât să ajutăm familia la înmormântare”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.

Un poliţist a împuşcat, luni, un tânăr cu arma din dotare, în localitatea Merişani, judeţul Argeş, apoi a încercat să se sinucidă, primele cercetări arătând că agentul s-a răzbunat pe victimă din cauza unor neînţelegeri sentimentale.

Poliţistul a murit, luni după-amiază, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, el fiind internat în comă gradul patru, cu traumatism cranio-cerebral sever.

Potrivit medicului Gheorghe Frătoaica de la SJU Piteşti, agentul nu avea nicio şansă de supravieţuire, leziunea de la cap fiind gravă.

Primele date ale anchetei arătau că poliţistul a tras asupra tânărului în timp ce acesta se afla în maşina sa. Ulterior, agentul şi-a tras un glonţ în cap.

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere față de estimările inițiale. Profitul net a crescut cu aproximativ 34% în primul semestru al anului
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere ...
Cris-Tim Family Holding, unul dintre cei mai mari jucători din industria alimentară, și-a ajustat în creștere estimările bugetare pentru 2026, vizând în prezent venituri totale de 1,2......
Super Technologies, susținută de Blackstone, devine partener strategic al organizației Atlantic Council din SUA și partener fondator al platformei Power of Sports
Super Technologies, susținută de Blackstone, devine partener strategic al organizației Atlantic Council din SUA și partener ...
Super Technologies, companie românească globală de tehnologie și divertisment susținută de investitori instituționali ...
Gigantul chinez SANY cumpără o baterie de capacitate mare aflată în stadiul de proiect, în zona Moldovei
Gigantul chinez SANY cumpără o baterie de capacitate mare aflată în stadiul de proiect, în zona Moldovei
Avocații de la Clifford Chance Badea au asistat RNV Infrastructure SRL, parte din Grupul Renovatio, la vânzarea integrală ...
Modificări la procedurile de intrare pe Canalul Sulina pentru a reduce perioada de aşteptare a navelor
Modificări la procedurile de intrare pe Canalul Sulina pentru a reduce perioada de aşteptare a navelor
Autorităţile vor începe să autorizeze intrarea navelor care se îndreaptă spre porturile de la Dunăre prin Canalul ...