A fost South Stream o ‘povară’ prea grea pentru Rusia? – BBC News

Anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin referitor la anularea proiectului de gazoduct South Stream (în valoare de 50 de miliarde de dolari) a provocat sentimente amestecate pe Bătrânul Continent, precum surprindere, uşurare sau dezamăgire, mai ales în rândul ţărilor dependente de gazul rusesc din Europa Centrală şi de Est, a scris miercuri BBC News.
Economica.net - mie, 03 dec. 2014, 12:38
A fost South Stream o 'povară' prea grea pentru Rusia? - BBC News

Criticii Rusiei au argumentat multă vreme că, în paralel cu proliferarea nucleară, conductele de gaze naturale reprezintă ‘degetele lungi ale Kremlinului’, ce deschid calea spre influenţa politică şi economică. Iar această decizie marchează o schimbare dramatică de direcţie.

‘Ar putea fi un bluf’, a declarat Martin Vladimirov, un specialist în domeniul energiei din cadrul Centrului pentru Studierea Democraţiei de la Sofia, ‘pentru a pune presiune asupra guvernelor bulgar, sârb, ungar şi austriac şi a le face să se unească în spatele voinţei de a accelera proiectul şi a-l promova mai bine în faţa Comisiei Europene’.

Cu toate acestea, el pare să privilegieze o a doua explicaţie, şi anume că South Stream a fost ‘pur şi simplu o povară prea grea’ de cărat în contextul situaţiei financiare dificile traversate de gigantul gazier rusesc Gazprom. Cererea Europei pentru gaze naturale este în scădere şi nu ar avea nevoie de cele 63 de miliarde potenţiale de metri cubi pe an pe care South Stream le-ar furniza. North Stream, cu o capacitate similară, livrează doar o fracţiune şi merge pe pierdere, potrivit BBC News.

În schimb, Martin Vladimirov crede că Gazprom se află în căutare de pieţe noi, îndreptându-şi strategia gazieră spre est. ‘Ar avea nevoie de circa 100 de miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru a dezvolta rezervele din Siberia Orientală şi a construi o conductă spre China’, a spus el.

Proiectul gazoductului South Stream a fost intens promovat de Gazprom, iar prin această conductă Europa urma să fie aprovizionată cu gaze naturale ruseşti, ocolind teritoriul nesigur al Ucrainei. Aflat într-o vizită oficială în Turcia, preşedintele Vladimir Putin a anunţat luni, spre surprinderea tuturor, că Rusia renunţă la proiect, motivând decizia prin faptul că guvernul de la Sofia nu permite construirea tronsonului conductei pe teritoriul bulgar.

În context, şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto a recunoscut că ţara sa va fi nevoită să găsească surse de aprovizionare alternative, ca urmare a deciziei ruseşti. Însă în Ucraina răspunsul la auzul veştii a fost unul de uşurare. ‘Anularea South Stream a venit ca urmare a unor motive economice, deghizate în spatele unor explicaţii politice’, a explicat Andrii Tiurin, reprezentant al companiei nucleare ucrainene Energoatom. Ucrainenii s-au referit şi la costul financiar suplimentar al anexării Crimeii, dar şi la impactul sancţiunilor UE şi SUA pe fondul sprijinului rus pentru separatiştii din estul Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...