A început Postul Paştelui VEZI TRADIŢII ŞI OBICEIURI

Ne luăm gândul de la carne, brânză sau lapte. De luni intrăm în postul Paştelui, primul mare post de peste an, dar şi cel mai aspru dintre cele patru de durată ale Bisericii Ortodoxe.
Economica.net - lun, 27 feb. 2012, 07:12

Timp de 40 de zile, cât va ţine Postul Paştelui sau Postul Mare, nu se mănâncă de dulce, iar trupul se purifică odată cu sufletul, cel dintâi prin regim, cel de-al doilea prin rugăciune şi gânduri bune. Aşadar, în aceste săptămâni, nu se consumă carne, ouă, lapte sau brânzeturi. De asemenea, nu vom mânca nici peşte sau untdelemn şi este interzis fumatul şi alcoolul.

Pe parcursul acestei perioade sunt doar două dezlegări la peşte, de Bunavestire, pe 25 martie, şi în Duminica Floriilor. Postul Paştelui se va încheia pe 14 aprilie.

Traditii si Obiceiuri din Postul Mare

Prima zi a postului Mare se mai numeste şi Lunea curată, zi în care potrivit tradiţiei, oamenii obişnuiesc să purifice, să cureţe spaţiul în care trăiesc prin obiceiuri rituale, potrivit romanianmonasteries.org. În această zi, femeile nu lucrau nimic în afară de spălatul ritual al vaselor pe care, mai apoi, le urcau în podul caselor.

În Banat de exemplu, prima zi de post se numeste Spolocanie. Atunci, oamenii se spală cu băutură la cârciuma satului de mâncarea de dulce pe care au consumat-o până acum. În trecut, la aceste petreceri cu băutură participau şi femeile care veneau, de ochii lumii, cu furca de tors la brâu.

În alte părţi ale ţării, în ziua de Spolocanie vasele din care s-a mâncat până la Lăsata Secului se spălau cu leşie şi se urcau în pod, unde se păstrau până la Crăciun.

Tradiţia consemnează şi alte obiceiuri în prima zi de post, cum ar fi Cucii. Feciorii şi bărbaţii tineri se maschează în diverse animale, se îmbracă în fuste, îşi pun o glugă pe cap şi un clopot mare pe spinare şi aleargă în dimineaţa primei zile de post după copii, după fete, după oameni, ca să-i atingă cu băţul şi să-i trântească la pământ. Seara, cucii se adună şi merg din casă în casă pentru a dansa hora în curţile oamenilor.

În marţea de după Lăsatul Secului începe Postul Mare propriu-zis, ce durează şapte săptămâni, etapa calendaristică în care nu se consumă carne, lapte, brânză şi ouă, alimentaţia bazându-se integral pe produsele vegetale. În această perioadă, în gospodăriile tradiţionale se desfăşură o intensă activitate în domeniul industriei textile casnice. Se torcea de zor, se ţesea, iar femeile tinere şi fetele îşi coseau, pe ascuns, frumoasele cămăşi cu care se îmbrăcau în ziua de Paşti.

Mijlocul Postului Mare este marcat prin ziua numită Miezul Paresimilor. Local, în Bucovina, denumirea acestei sărbători a încetat să mai exprime împărţirea Postului în parti egale, devenind Miezul Păreţilor, în sensul de pereţi despărţitori. Această sărbătoare cade întotdeauna într-o zi de miercuri. Ziua oferea, altă dată, gospodinelor prilejul de a număra ouale strânse până atunci şi de a evalua numărul de ouă de care aveau nevoie pentru buna pregătire a Sărbătorii Pascale. De asemenea, femeile socoteau acum cât s-a tors din cantitatea totală de cânepă, apreciind data aproximativă când urma să se termine operaţia, întrucât era obligatoriu ca această activitate să se încheie până la Joia Mare.

Unele dintre cele mai profunde, frumoase şi înălţătoare slujbe creştine sunt Deniile. Ele se ţin în Postul Mare al Paştilor. Mai frecventate de lume sunt Deniile din Săptămâna Mare, care atrag o mulţime de credincioşi. Până la începerea Deniilor, în săptămâna a cincea din Postul Paştilor, satele trebuie curăţate şi primenite, începând cu casele şi ogrăzile. Toată lumea foieşte, aeriseşte şi scutură. Dar cei mai bucurosi sunt copiii. După ce văruiesc pomii din livezi şi grădini, se îmbracă în haine de sărbătoare şi se duc la biserică. Magia Deniilor îi tulbură şi îi farmecă. La fel ca pe mamele, bunicile şi surorile lor, care în Săptămâna cea Mare intra în biserică cu capul acoperit de-o năframă neagră.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
Fosta fabrică de cărămidă din cartierul Mureșeni din Târgu-Mureș se transformă în parc. Consiliul Local a aprobat bugetul pentru transformarea radicală a unui teren care stă de zeci de ani......
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, ...
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...