A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România

Mark Mobius, recunoscut ca un pionier al investițiilor în piețele emergente, a murit miercuri, 15 aprilie 2026, la vârsta de 89 de ani, potrivit unui comunicat de pe pagina sa de LinkedIn. Mark Mobius a fost preşedinte executiv al companiei americane Franklin Templeton Investments, administratorul Fondului Proprietatea. Din această poziție, a făcut numeroase vizite în țara noastră. Acţiunile Fondului Proprietatea au fost listate la Bursa de Valori Bucureşti pe 25 ianuarie 2011.
Economica.net - J, 16 apr. 2026, 07:57
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România

Cunoscut drept „Indiana Jones al piețelor emergente” pentru disponibilitatea sa de a debloca jurisdicții noi, uneori periculoase, Mobius a fost cunoscut pentru apetitul său pentru „volatilitate”, scrie Reuters.

„Volatilitatea nu este un dușman de care să ne temem, ci un semn că oportunitatea este aproape”, a scris el în „Pașaport pentru profituri”, una dintre cărţile sale.

Cauza morţii nu a fost comunicată.

Mark Mobius a fost un mare fan al investiţiilor pe pieţele emergente, lăudând nenumăratele oportunităţi pe care acestea le oferă. În ianuarie 2026, vorbea despre Venezuela şi despre șansele pe care le oferă plecarea președintelui Maduro:

„Odată cu plecarea lui Maduro, am putea vedea o nouă ordine politică și economică, iar țara s-ar putea redeschide pentru investitori”.

Convingerile sale au modelat o generație de administratori de fonduri și au contribuit la atragerea de miliarde de dolari către piețe cândva considerate periferice.

Cărțile sale – parțial jurnal de călătorie, parțial tutoriale – au oferit o perspectivă neobișnuit de umană asupra finanțelor globale. În „Mica carte a piețelor emergente” din 2012, el a scris că în spatele fiecărui bilanț și al fiecărui indicator bursier se află o comunitate care se luptă să crească: „Dacă vrei să înțelegi o piață, începe cu oamenii ei”.

Mark Mobius a fost preşedinte executiv al Franklin Templeton Investments, administratorul Fondului Proprietatea. Acţiunile Fondului Proprietatea au fost listate la Bursa de Valori Bucureşti pe 25 ianuarie 2011.

În anul 2015, Mark Mobius a renunţat la funcţia de lead manager la Fondul de investiţii Templeton Emerging Markets Trust (TEMIT), după 26 de ani în care a condus organizaţia.

Ştirea este în curs de actualizare.

Te-ar mai putea interesa și
China şi Rusia denunţă „ingerinţele externe distructive” în Eurasia
China şi Rusia denunţă „ingerinţele externe distructive” în Eurasia
China şi Rusia denunţă "ingerinţele externe distructive" ca fiind principala cauză a instabilităţii în Eurasia, se arată într-un comunicat comun publicat în presa de stat chineză cu......
”Adoptă o oaie” și primești brânză acasă în fiecare lună. Platforma Hambar aduce produsele de la micii producători direct acasă și pregătește adopția de animale, stupi și pomi fructiferi
”Adoptă o oaie” și primești brânză acasă în fiecare lună. Platforma Hambar aduce produsele de la micii producători ...
Românii vor putea adopta o oaie, un pom fructifer sau un stup de albine și vor primi periodic acasă produse precum brânză, ...
Turcia se reorientează către floarea-soarelui din România, în detrimentul mărfii din Rusia și Ucraina. În total, am asigurat 79% din exporturile totale ale UE
Turcia se reorientează către floarea-soarelui din România, în detrimentul mărfii din Rusia și Ucraina. În total, am ...
România câștigă de pe urma deciziei Turciei de a reduce mai devreme taxele de import pentru semințele de floarea-soarelui ...
Gigantul american Greenbrier, care a închis fabrica de vagoane din Arad, cu o tradiție de peste 130 de ani, scoate la vânzare un teren imens
Gigantul american Greenbrier, care a închis fabrica de vagoane din Arad, cu o tradiție de peste 130 de ani, scoate la vânzare ...
Fabrica de vagoane de la Arad, cumpărată în urmă cu zece ani de americanii de la Greenbrier, este acum scoasă la vânzare.