AAF: Activele nete ale fondurilor deschise şi închise, locale şi străine, în scădere cu 5,6% de la începutul anului

Activele nete ale celor 206 fonduri deschise şi închise, locale şi străine au fost mai mici în luna octombrie cu 0,7%, până la nivelul de 43,2 miliarde de lei, respectiv 9,25 miliarde de euro, înregistrând o scădere de 5,6% de la începutul anului, în timp ce ieşirile nete ale lunii au totalizat 234 milioane de lei (50,2 milioane de euro), informează, marţi, Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).
Economica.net - mar, 20 nov. 2018, 17:39
AAF: Activele nete ale fondurilor deschise şi închise, locale şi străine, în scădere cu 5,6% de la începutul anului

În ceea ce priveşte fondurile deschise locale, activele nete ale celor 78 de astfel de fonduri au coborât în luna octombrie faţă de luna precedentă cu 1,3%, până la nivelul de 20 de miliarde de lei (4,29 miliarde de euro), în vreme ce scăderea în anul curent a ajuns la 11,8%.

„Fondurile deschise locale au înregistrat în luna octombrie ieşiri nete de 245 milioane de lei (52,5 milioane de euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-129,5 milioane de lei), cele reunite sub categoria ‘alte fonduri’ (-112,2 milioane de lei), cele de randament absolut (-12,4 milioane de lei), cele de acţiuni (-5,3 milioane de lei) şi cele cu capital garantat (-3,2 milioane de lei), în vreme ce fondurile monetare (+13,9 milioane de lei) şi cele diversificate (+4 milioane de lei) au beneficiat de intrări nete”, precizează AAF.

Potrivit sursei citate, activele nete exprimate în lei ale celor 98 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut cu 1,2% comparativ cu luna septembrie, până la circa 3 miliarde de lei (640 milioane de euro) şi au înregistrat de la începutul anului o creştere de 1,4%.

De asemenea, fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 13% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna octombrie intrări nete de 9,6 milioane de lei (2,1 milioane de euro).

La rândul lor, activele nete ale celor 30 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri şi Fondul Proprietatea) au fost în scădere cu 0,1% în luna raportată, până la 20,1 miliarde de lei (4,31 miliarde de euro) şi au avut intrări nete de 0,7 milioane de lei (0,15 milioane de euro) şi o creştere a activelor nete în acest an de 0,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi clare şi cheltuieli pe care statul le poate susţine, în......
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...