Absorbţia fondurilor europene pe POS Mediu şi POS DRU a rămas neschimbată de la începutul anului

Absorbţia fondurilor europene pe POS Mediu şi POS DRU a rămas neschimbată în luna martie comparativ cu nivelul de la finalul anului trecut, în timp ce pe POS Transport şi POS CCE s-a păstrat nivelul de absorbţie din februarie, arată datele publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
Economica.net - mie, 15 apr. 2015, 07:40
Absorbţia fondurilor europene pe POS Mediu şi POS DRU a rămas neschimbată de la începutul anului

Astfel, rata absorbţiei fondurilor europene pe Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007 – 2013 se ridica la 42,28%, la finalul lunii martie, valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană fiind de 1,866 miliarde de euro, iar la Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) – 46,53% (1,617 miliarde euro declaraţiile de cheltuieli).

Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice au avut o absorbţie curentă de 58,47% (2,507 miliarde euro declaraţii de cheltuieli transmise), respectiv 57,33% (1,454 miliarde euro), la finalul lunii trecute, adică acelaşi nivel din februarie.

Singurele programe pe care s-au consemnat creşteri faţă de februarie sunt Programul Operaţional Regional (60,89% absorbţie – 2,415 miliarde euro), Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (79,35% – 165 milioane euro) şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (58,71% – 100 milioane euro).

Rata absorbţiei curente a crescut cu 1,31 puncte procentuale de la finalul anului trecut până în martie 2015, ajungând la 53,12%, valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană fiind de 10,124 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...