Accident rutier grav la Sibiu. Şoferul unui microbuz de curierat rapid a murit

Şoferul unui microbuz de curierat rapid a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a intrat într-o parcare de pe marginea Drumului Naţional 1, în judeţul Sibiu, unde a lovit un microbuz care staţiona.
Economica.net - S, 17 dec. 2011, 11:20

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul principal Anca Bloancă, un tânăr de 26 ani din Giurgiu, şofer al unui microbuz de curierat rapid, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui accident produs într-o parcare amenajată pe marginea Drumului Naţional 1, între localităţile Porumbacu şi Scoreiu.

„Pe fondul oboselii şi al carosabilului umed, şoferul de 26 de ani a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o parcare amenajată pe sensul lui de mers, unde a lovit un alt microbuz staţionat. În acesta se aflau şoferul şi tatăl său, pe locul din dreapta. După impact, microbuzul care a provocat accidentul a fost proiectat într-un copac”, a spus Bloanca.

Potrivit acesteia, şoferul vinovat de producerea accidentului a murit pe loc, iar pasagerul din autoturismul lovit a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...