Accor va deschide în 2023 un nou hotel Mercure în București, lângă Piața Unirii

Grupul Accor anunță deschiderea unui nou hotel Mercure în București în toamna acestui an, după ce a semnat un contract de franciză cu compania locală SAB Serv Expres S.R.L. Hotelul va funcționa într-o clădire complet renovată pe Bulvardul Dimitrie Cantemir, în apropiere de Piața Unirii și de Centrul Vechi al Bucureștiului.
Ion Dobreanu - mie, 01 mart. 2023, 17:38
Accor va deschide în 2023 un nou hotel Mercure în București, lângă Piața Unirii

Mercure Bucharest Cantemir va avea 40 de camere, un restaurant, un bar și o sală de conferințe, divizibilă în două săli de ședințe individuale. Toate facilitățile vor fi găzduite de o clădire renovată de pe Bulevardul Dimitrie Cantemir, arteră ce leagă Piața Unirii de parcul Tineretului și alte destinații cheie din partea de sud a capitalei.

Hotelul va fi poziționat la o distanță de mers pe jos față de Centrul Vechi. De asemenea, cartierul Timpuri Noi, unde sunt plasate multe birouri, se află la mai puțin de 1,5 km.

„În ultimii ani, ne-am angajat să creștem prezența Accor în noi destinații din România și să aducem astfel standarde superioare de ospitalitate și servicii în orașele cheie ale țării. Totodată, Bucureștiul rămâne o piață importantă pentru portofoliul nostru. Vedem un mare potențial în crearea, împreună cu partenerii noștri, a unor concepte de top cu potențial disruptiv în segmentul lor. Mercure Bucharest Cantemir va fi un hotel remarcabil, care va fi gazdă atât pentru turiști, cât și pentru comunitatea locală din zona centrală și de sud a capitalei. Sunt convinsă că va deveni în scurt timp o destinație vibrantă pentru împrejurimile sale și un punct de plecare extraordinar pentru explorarea Bucureștiului”, a declarat Maria Drăgulin, director de Dezvoltare Accor pentru România, Bulgaria, Moldova și Republica Cehă.

„Când pasiunea noastră de a da o nouă viață unei proprietăți excepționale s-a unit cu know-how-ul de clasă mondială al Accor în industria ospitalității, s-a născut un produs uimitor. Noul Mercure pe care îl deschidem împreună are tot ce-i trebuie pentru a deveni un lider în categoria sa. Mai mult decât atât, venirea sa pe piață va revitaliza întreaga zonă din proximitate și va aduce un reper pe harta de lifestyle a Bucureștiului. Pentru noi, ca investitori locali, să contribuim la atractivitatea orașului nostru natal este o mare mândrie. La fel este și parteneriatul cu un lider global în domeniul ospitalității precum Accor”, a spusCarmen Ioana Ion, reprezentant al Sab Serv Expres SRL.

Prin intermediul brandului Mercure, Accor promite o experiență hotelieră complet nouă. Fiecare unitate are un stil propriu și o personalitate unică, inspirate de specificul destinației și de cultura locală.

Despre Accor

Accor este un grup hotelier lider la nivel mondial care oferă experiențe în peste 110 țări, prin intermediul a 5.400 de proprietăți, 10.000 de restaurante și baruri, facilități de wellness sau spații de lucru flexibile. Grupul are unul dintre cele mai diverse ecosisteme de ospitalitate din industrie, ce cuprinde peste 40 de branduri hoteliere, de la categoria de lux la cea economică, precum și cea de lifestyle prin intermediul Ennismore.

Accor se angajează să întreprindă acțiuni pozitive în ceea ce privește eticași integritatea în afaceri, turismul responsabil, dezvoltarea durabilă, implicarea în comunitate, precum și diversitatea și incluziunea. Fondată în 1967, Accor SA are sediul central în Franța și este listată public pe Euronext Paris (cod ISIN: FR0000120404) și pe piața OTC (Ticker: ACCYY) din Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Razboi China Japonia Phenianul afirmă că ambiţiile nucleare ale Japoniei trebuie împiedicate „cu orice preţ”
Razboi China Japonia Phenianul afirmă că ambiţiile nucleare ale Japoniei trebuie împiedicate „cu orice preţ”
Coreea de Nord avertizează că ambiţiile nucleare ale Japoniei "trebuie împiedicate cu orice preţ", conform agenţiei oficiale de ştiri KCNA, după ce un oficial japonez a sugerat că ţara ar......
Victime ale lui Epstein şi congresmeni denunţă publicarea doar parţială a dosarului de către administraţia Trump
Victime ale lui Epstein şi congresmeni denunţă publicarea doar parţială a dosarului de către administraţia Trump
Victime ale agresorului sexual american decedat Jeffrey Epstein şi membri ai Congresului au criticat dur sâmbătă administraţia ...
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. Bateriile sunt deja puse
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. ...
Instalația de stocare a energiei în baterii (BESS) Iaz este un proiect de baterii de 98,617 MW, construit special pentru ...
SUA au propus organizarea de negocieri directe Ucraina-Rusia, spune Zelenski
SUA au propus organizarea de negocieri directe Ucraina-Rusia, spune Zelenski
SUA au propus organizarea primelor negocieri faţă în faţă dintre Ucraina şi Rusia din ultimele şase luni, la Miami, ...