Achim Irimescu: Pesta porcină africană este la graniţa României. Am luat toate măsurile pentru a preveni intrarea în ţară

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat miercuri că au fost luate toate măsurile necesare pentru prevenirea intrării în România a pestei porcine africane.
Economica.net - mie, 20 iul. 2016, 12:30
Achim Irimescu: Pesta porcină africană este la graniţa României. Am luat toate măsurile pentru a preveni intrarea în ţară

‘Pesta porcină africană, (…) din păcate, (…) este la graniţa României. Se află în Ucraina şi noi am luat toate măsurile, împreună cu Ministerul de Interne, pentru a preveni intrarea în România, pentru că trebuie spus – este o maladie pentru care nu există vaccin şi, în cazul în care ar pătrunde într-o anumită zonă, toate animalele trebuie ucise’, a precizat Achim Irimescu, într-un briefing, la Palatul Victoria.

Întrebat dacă Executivul a adoptat o hotărâre prin care să se interzică intrarea în ţară a alimentelor posibil purtătoare de virusul pestei porcine africane, Irimescu a răspuns: ‘Nu încă’.

Preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş Cheţan, a anunţat pe 13 iulie că Autoritatea vrea să promoveze o hotărâre de Guvern prin care să poată restricţiona intrarea în ţară a alimentelor posibil purtătoare de virusul pestei porcine africane.

‘Este o boală (pesta porcină africană – n.r.) cu dimensiuni economice uriaşe şi am să vă dau un singur exemplu: într-un focar în Lituania, la o fermă de 20.000 de capete, au avut cheltuieli de 4 milioane de euro. Vă daţi seama că România are 3 milioane de porci şi avem o industrie de profil şi fermieri care s-au ridicat prin investiţiile pe care le-au făcut. Promovarea acestei Hotărâri de Guvern alături de alte ministere care au competenţe în domeniu, vorbesc de Ministerul de Interne, Ministerul Mediului şi Ministerul Finanţelor prin Autoritatea Naţională a Vămilor, ne va da posibilitatea să luăm măsuri restrictive privind circulaţia dinspre statele afectate către România. În felul acesta vom interzice inclusiv intrarea cu alimente care sunt purtătoare de virus, verificarea tuturor transporturilor şi cu precădere dirijarea acelor transporturi de animale numai în posturile de inspecţie la frontieră autorizate din punct de vedere european’, afirma Roatiş, într-o dezbatere publică organizată de ANSVSA.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei cu acționariat francez vine să confirme faptul că băncile sunt tot mai......
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...