Achitarea lui Năstase. Dezamăgire în PDL, victorie în PSD

Elena Udrea a declarat, după decizia ICCJ, că se aştepta la condamnarea lui Adrian Năstase în dosarul "Mătuşa Tamara", iar mulţi oameni sunt cu siguranţă dezamăgiţi de achitarea acestuia. Victor Ponta susţine, în schimb, că achitarea fostului premier, "prigonit timp de şapte ani de Traian Băsescu", este una absolut normală.
Economica.net - J, 15 dec. 2011, 11:49

„Mă aşteptam la o soluţie de condamnare. E adevărat că nu cunosc mai mult din dosar decât ştie toată lumea, mai mult decât s-a spus în media, la televiziuni, dar sunt convinsă că oamenii care aşteaptă ca aceste dosare de mare corupţie să se finalizeze cu condamnări sunt dezamăgiţi de această decizie pe care a luat-o instanţa de judecată. (…) Probabil că sunt dezamăgiţi toţi cei care aşteaptă să vadă că dosare de mare corupţie se finalizează cu soluţii în instanţă”, a spus vicepreşedintele PDL, Elena Udrea, potrivit Mediafax.

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat că el se aştepta ca Adrian Năstase să fie achitat în dosarul „Mătuşa Tamara”.

„Era normal acest lucru. Timp de şapte ani a fost prigonit de către Traian Băsescu şi de către instituţiile aflate în subordinea lui Traian Băsescu. Regret faptul că nimeni nu-i va da înapoi domnului Năstase aceşti şapte ani de prigoană, şi lui, şi altora mai puţin cunoscuţi, pentru că sunt mulţi alţi oameni în aceeaşi situaţie”, a spus Ponta.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a precizat, la rândul său, că achitarea lui Năstase este o mare victorie personală a acestuia.

„Partidul a fost alături de el şi l-a susţinut moral, ceea ce este foarte mulţumitor, pentru că după atâţia ani în care Năstase a fost crucificat de presă s-a dovedit că toate acele răutăţi nu aveau nicio bază”, a spus Dragnea.

Preşedintele Traian Băsescu a refuzat în schimb să comenteze decizia ICCJ de achitare a fostului premier.

„Nu comentez deciziile Justiţiei”, a declarat Băsescu.

Fostul premier Adrian Năstase a fost achitat, joi, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru faptele de corupţie imputate de procurorii Direcîţiei Naţionale Anticorupţie.

De asemenea, au fost achitaţi şi Ioan Melinescu şi Ristea Proboi, pentru complicitate la fapte de corupţie.

Decizia poate fi contestată la completul de cinci judecători al ICCJ.

 

Te-ar mai putea interesa și
Odată cu prețurile pentru electricul Raval, Cupra anunță și un nou Brand Manager în România
Odată cu prețurile pentru electricul Raval, Cupra anunță și un nou Brand Manager în România
Porsche România, importatorul Cupra, a anunțat gama de prețuri a noului model electric Raval. Totodată, gestionarea mărcilor Seat și Cupra pe piața din România este preluată de Ionuț Anghel....
Sanador, fondată de Doris Andronescu, are cea mai mică marjă de profit din pandemie încoace: 2,7% la afaceri de peste 789 de milioane de lei în anul 2025
Sanador, fondată de Doris Andronescu, are cea mai mică marjă de profit din pandemie încoace: 2,7% la afaceri de peste ...
Sanador, o afacere cu capital privat integral autohton, fondată şi deţinută de Doris Andronescu, şi unul dintre cei ...
Șapte linii feroviare din România au implementat sistemul european de management al traficului ERTMS
Șapte linii feroviare din România au implementat sistemul european de management al traficului ERTMS
Programul național de acțiune privind implementarea Sistemului European de management al traficului feroviar (ERTMS) are ...
Bateria pe care o ai în bormașină, trotinetă sau vape se fabrică acum integral în România. Care este compania care sfidează monopolul asiatic
Bateria pe care o ai în bormașină, trotinetă sau vape se fabrică acum integral în România. Care este compania care ...
Producătorul român de baterii Prime Batteries Technology a lansat în producție un tip de baterie foarte folosit acum ...