Achiziţia de trenuri noi de 400 de milioane de euro de la Metrorex e în aer. Metroul de Drumul Taberei are un viitor incert

Licitaţia Metrorex pentru cumpărarea a 51 de trenuri noi de metrou, câştigată de spaniolii de la CAF, este departe de a fi finalizată. Nici măcar contestaţiile nu pot fi soluţionate, pentru că CNSC aşteaptă de la DNA demararea sau nu a anchetei pe procedură. În aceste condiţii, este foarte greu ca Metrorex să aibă primele 13 trenuri în funcţiune peste doi ani pe Metroul de Drumul Taberei, termen pe care ni-l cere UE, care finanţează proiectul. România riscă să piardă banii alocaţi acestui proiect, circa 1 miliard de euro.
Economica.net - joi, 23 apr. 2015, 21:02
Achiziţia de trenuri noi de 400 de milioane de euro de la Metrorex e în aer. Metroul de Drumul Taberei are un viitor incert

Licitaţia Metrorex cu o valoare maximă de 440 de milioane de euro cu câştigătorul desemnat CAF Spania nu se poate finaliza până când DNA nu transmite Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor poziţia sa oficială privind începerea sau nu a urmăririi penale pe această procedură.

În prezent, toţi actorii implicaţi în licitaţie aşteaptă decizia DNA, pentru că, aşa cum s-a relatat în presă, DNA ar fi intrat pe firul acestei licitaţii, iar procurorii ar fi descins inclusiv la sediul Metrorex. Solicitarea CNSC s-a făcut acum două săptămâni, iar termenul legal de răspuns este de 30 de zile.

„Aşteptăm să vedem ce se decide la CNSC. Noi nu putem face nimic, decizia este la instituţiile statului”, a spus Gabriel Stanciu, director Alstom Transport Romania, unul dintre participanţii la licitaţie.

Comisia de evaluare a Metrorex a desemnat firma spaniolă CAF drept câştigătoarea licitaţiei pentru achiziţia a 51 de trenuri noi de metrou, cu o ofertă de 308 milioane de euro. În finala cu CAF a intrat şi compania franceză Alstom, cu o ofertă de 322 de milioane de euro, declarată necâştigătoare. Oferte au mai depus şi chinezii de la CSR, polonezii de la PESA şi compania românească Astra Vagoane Călători Arad, însă toate acestea au fost descalificate pentru că nu au îndeplinit cerinţele din caietul de sarcini.
Alstom şi Astra Vagoane Cători Arad au contestat rezultatul licitaţiei la CNSC. Consiliul nu a putut, însă, să judece pe fond contestaţia, pentru că Metrorex a solicitat suspendarea ei pe motiv de anchetă DNA.

Cele 51 de trenuri de metrou sunt pentru Magistrala 5 Drumul Taberei-Pantelimon, iar primele 13 trenuri ar trebui să intre în funcţiune în martie 2017, data la care tronsonul Drumul Taberei-Eroilor trebuie să fie gata, pentru că acesta este termenul asumat în faţa UE. Metroul de Drumul Taberei este finanţat, în proporţie de 85%, din fonduri nerambursabile europene. Dacă termenul asumat în faţa UE nu este respectat, România riscă să piardă banii primiţi de la UE pentru acest proiect, aproape 1 miliard de euro.

Odată cu suspendarea temporară a licitaţiei, termenele sunt foarte strânse. „Trebuie mininimum 18 luni pentru primul tren, din stadiul de proiect până e pe şine. Acesta este termenul la toate companiile producătoare de material rulant din lume”, spune Stanciu. Reprezentanţii CAF au transmis, în schimb, pentru ECONOMICA.NET, că le trebuie 17 luni pentru primul tren.

Şi în varianta cu 18 luni, şi în cea cu 17, presupunând că licitaţia s-ar rezolva chiar azi, lucru imposibil pentru că CNSC nici nu a început judecata contestaţiilor şi mai există şi Apel după decizia Consiliului, ar exista doar câteva luni de marjă pentru livrarea doar a primului tren, iar pentru toate 13, cel puţin doi ani.

În aceste condiţii, este greu de crezut că termenul asumat în faţa UE va fi respectat. Rămâne de văzut doar dacă oficialii europeni vor accepta eventuala clauza de forţă majoră pe care Metrorex şi Ministerul Transporturilor o vor clama, intervenţia organelor de anchetă ale staului în licitaţie.

Metrorex a primit, în octombrie 2014, cinci oferte pentru livrarea a 51 de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei-Eroilor – Pantelimon. Cea mai ridicată ofertă este a PESA Polonia, 341 de milioane de euro, iar cea mai mică a Astra Vagoane Călători – 260 de milioane de euro. Chinezii au venit cu o ofertă de 272 de milioane de euro, CAF a ofertat 310 milioane de euro, iar Alstom a prezentat o ofertă de 322 de milioane de euro. Preţul a contat în proporţie de 60%, restul fiind condiţiile tehnice.
În acest moment, Metrorex deţine 44 de trenuri Bombardier, 24 garnituri CAF – dar care nu sunt toate sosite – şi un număr de 25 de trenuri IVA, produse de Astra Arad, dar care nu sunt toate funcţionale. Compania de stat transportă zilnic în jur de 650.000 de călători.

Te-ar mai putea interesa și
Milioane de euro pentru modernizarea Elcen și a altor producători români de energie electrică. Ministerul Energiei anunță că lucrează deja la legislație
Milioane de euro pentru modernizarea Elcen și a altor producători români de energie electrică. Ministerul Energiei anunță ...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a aprobat constituirea unui grup de lucru la nivelul ministerului care să pregătească legislaţia pentru acordarea unor fonduri de milioane de euro pentru......
Asigurare specială pentru spitalizare și operații în condiții bune. Francezii promit intervenții de până la 20.000 de euro pe an, în România. Prețul, neanunțat public , între câteva sute și peste 1000 de euro pe an
Asigurare specială pentru spitalizare și operații în condiții bune. Francezii promit intervenții de până la 20.000 ...
Groupama Asigurări, unul dintre jucătorii semnificativi de pe piața asigurărilor de sănătate, lansează un nou produs ...
UPDATE Primăria a publicat contractul  cu BRAI-CATA, firma care înlocuiește Romprest. Vești importante pentru locuitorii Sectorului 1. Primarul Clotilde Armand are liber să rupă contractul cu Romprest, firma de salubrizare cu care e în conflict deschis
UPDATE Primăria a publicat contractul cu BRAI-CATA, firma care înlocuiește Romprest. Vești importante pentru locuitorii ...
Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în şedinţa de marţi, proiectul de hotărâre, cu trei amendamente ale PNL, prin care ...
Eni va dezvolta împreună cu KazMunayGas proiecte în domeniul regenerabilelor în Kazahstan
Eni va dezvolta împreună cu KazMunayGas proiecte în domeniul regenerabilelor în Kazahstan
Grupul petrolier Italian Eni intenționează să extindă business-urile din sectorul energiei eoliene și solare din Kazahstan ...