Acord european asupra Greciei: François Hollande salută un ‘compromis bun’

Preşedintele francez François Hollande a calificat sâmbătă ca fiind un 'compromis bun' acordul încheiat vineri la Bruxelles pentru prelungirea cu patru luni a finanţării Greciei evitându-se astfel un risc de ieşire din zona euro, relatează AFP. 
Economica.net - S, 21 feb. 2015, 10:24
Acord european asupra Greciei: François Hollande salută un 'compromis bun'

‘Atât pentru Europa, cât şi pentru Grecia, s-a ajuns la un compromis bun’, a spus preşedintele socialist, pe marginea unei vizite la Salonul Agriculturii de la Paris.

‘În cazul Greciei, noi am căutat soluţia potrivită’, a explicat el. ‘Soluţia corectă a fost de a extinde finanţarea pentru a permite Greciei să-şi asigure tranziţia şi să-şi onoreze angajamentele’, a subliniat François Hollande.

‘Soluţia corectă este de asemenea de a-i oferi timp (Greciei) pentru realizarea reformelor şi pentru ca respectul alegătorilor greci să fie totodată menţinut’, a mai spus el.

Europa s-a angajat să prelungească finanţarea Greciei cu patru luni, însă în condiţii stricte ce vor fi examinate începând de săptămâna viitoare. Compromisul a fost atins cu preţul a numeroase angajamente din partea Greciei, la sfârşitul unei reuniuni considerate drept ‘laborioase’, cea de-a treia în mai puţin de zece zile pentru cei 19 miniştri din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...