Acordul investitorilor pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, cu chinezii, se va semna de Ziua Europei, 9 mai

În data de 9 mai, se va semna forma finală a acordului între Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power pentru societatea care va construi, în parteneriat public-privat, reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucelare de la Cernavodă, potrivit unor surse din piaţa de energie.
Mihai Nicuţ - mar, 23 apr. 2019, 11:29
Acordul investitorilor pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, cu chinezii, se va semna de Ziua Europei, 9 mai

Acordul investitorilor va fi semnat la data de 9 mai şi el practic consfinţeşte înfiinţarea societăţii româno-chineze care va derula proiectul finalizării reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, o investiţie de peste 6 miliarde de euro.

Semnarea acordului final are loc după ce, la data de 10 aprilie, acţionarii Nuclearelectrica  au aprobat in AGA  Acordul Investitorilor în forma preliminară cu privire la Unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă, între China General Nuclear Power Corporation și CGN Central and Eastern Europe Investment (RO) CO.S.A. și Societatea Națională Nuclearelectrica SA.

Acordul Investitorilor in forma preliminara prevedea infiintarea societatii de proiect (JVCo) avand drept scop limitat sa fie singura platforma tehnica si operationala pentru dezvoltarea ulterioara a Proiectului, dupa aprobarea si incheierea Acordului Investitorilor.

Noua companie de proiect (JVCo) are, la infiintare, un capital social de 90.000 lei, urmand ca prin majorare de capital sa se ajunga la echivalentul maxim de 4.080.000 EUR, cu mentinerea cotelor de participare in actionariat de 51% CGN si 49% SNN, conditionat de aprobarea si incheierea Acordului Investitorilor, respectiv a documentului final al tranzactiei asa cum este prevazut in Strategia Revizuita. JVCo – societate pe actiuni, va fi infiintata in temeiul Legii 31/1990 privind societatile si va avea o durata initiala de 2 ani.

Compania se va ocupa de proiectul construcţiei, în regim de parteneriat public-privat, a reactoarelor 3 şi 4, un proiect de circa 6 miliarde de euro.

România are un acord de principiu pentru construirea reactoarelor cu compania chineză China General Nuclear Power (CGN). La această valoare însă, partenerul chinez trebuie să se asigure că îşi va recupera banii investiţi, cu profitul aferent, din vânzarea pe piaţă a energiei electrice. De aceea, Guvernul intenţionează să introducă sistemul contractelor de diferenţă, prin care investitorului să i se garanteze recuperarea investiţiei cu profitul aferent.

Mai multe detalii despre acest mecanism puteţi citi aici:

Consumatorii de electricitate vor plăti, anual, până la 340 mil. euro, în factură, pentru susţinerea investiţiilor în energie. Apar contractele de diferenţă

Cele două unităţi, care ar uma să fie construite cu tehnologie canadiană CANDU, ar însemna până la 14% din consumul naţional de energie electrică al României.

Centrala nucleară de la Cernavodă are două reactoare de câte 700 de MW, dar a fost concepută să aibă cinci, şi a fost pusă în operare comercială în anul 1996.

Te-ar mai putea interesa și
CFR Călători reintroduce luna viitoare trenurile spre Istanbul și Varna. Cât costă biletele
CFR Călători reintroduce luna viitoare trenurile spre Istanbul și Varna. Cât costă biletele
CFR Călători anunță reluarea circulației trenului internațional „România”, care va asigura, în perioada 12 iunie – 12 octombrie 2026, legături directe zilnice între București și......
Decizie istorică în Bulgaria. Cheltuielile militare vor creşte la 5% din PIB
Decizie istorică în Bulgaria. Cheltuielile militare vor creşte la 5% din PIB
Guvernul Bulgariei s-a arătat hotărât joi să crească cheltuielile militare de la nivelul actual de 2% din PIB la 5%, ...
Operaţiune internaţională – Poliţia din Italia a confiscat active de peste 200 mil. euro ale unui defunct şef al mafiei siciliene, cel mai căutat criminal din peninsulă în anii ’90
Operaţiune internaţională – Poliţia din Italia a confiscat active de peste 200 mil. euro ale unui defunct şef ...
Poliţia italiană a anunţat joi confiscarea unor active în valoare de peste 200 de milioane de euro aparţinând defunctului ...
Schimbare majoră la eMAG pentru toți clienții care au cardul salvat în aplicație. Ce se întâmplă chiar de astăzi
Schimbare majoră la eMAG pentru toți clienții care au cardul salvat în aplicație. Ce se întâmplă chiar de astăzi
eMAG a anunțat că schimbă de azi, 28 mai, partenerul pentru procesarea plăților online cu cardurile salvate în cont. ...