Acordul nuclear cu Iranul: Ministrul apărării francez avertizează faţă de riscul destabilizării în Orientul Mijociu

Ministrul apărării francez, Florence Parly, a declarat marţi într-un interviu pentru RTL că o fragilizare a acordului nuclear cu Iranul riscă să destabilizeze şi mai mult o regiune 'eruptivă', în timp ce puterile occidentale aşteaptă să vadă dacă preşedintele american Donald Trump va retrage sau nu SUA din acordul încheiat între marile puteri şi Iran în 2015, potrivit Reuters şi Franceinfo.
Economica.net - mar, 08 mai 2018, 07:46
Acordul nuclear cu Iranul: Ministrul apărării francez avertizează faţă de riscul destabilizării în Orientul Mijociu

‘Fără a fi perfect’, acordul de la Viena ‘reprezintă un factor de pace şi stabilizare într-o regiune foarte eruptivă’, a insistat ministrul apărării francez, apreciind că documentul a permis suspendarea programului nuclear militar al Iranului, iar iranienii au respectat prevederile documentului.

O fragilizare a sa va constitui un ‘factor de agravare’ într-o regiune ‘foarte eruptivă’, a insistat Florence Parly, potrivit Franceinfo.

Invitată la RTL, ea a declarat că Franţa nu cunoaşte în acest moment ce decizie va lua Donald Trump, care trebuie să hotărească marţi cu privire la viitorul acestui acord şi că preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat neobosit ca SUA să nu se retragă.

‘Orice escaladare care vizează Iranul (…) nu poate fi decât un factor care agravează o situaţie deja tensionată’, a atenţionat ministrul apărării francez.

Donald Trump a ameninţat în mod repetat cu retragerea din acest acord, care prevede ridicarea sancţiunilor economice în schimbul încetării programului nuclear, dacă Franţa, Germania şi Marea Britanie – semnatare ale acestui document – nu decid revizuirea acestuia pentru a-i remedia neajunsurile.

Un oficial american a declarat luni că nu este clar încă dacă eforturile aliaţilor europeni pentru a răspunde preocupărilor lui Donald Trump au avut efectul scontat.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...