Acordul privind Parteneriatul Transpacific (TPP) va fi semnat în februarie în Noua Zeelandă

Acordul privind Parteneriatul Transpacific (Trans Pacific Partnership, TPP), care reuneşte 12 ţări reprezentând 40% din economia mondială, va fi semnat oficial pe 4 februarie în Noua Zeelandă, a anunţat joi un ministru neozeelandez, citat de AFP.
Economica.net - J, 21 ian. 2016, 09:52
Acordul privind Parteneriatul Transpacific (TPP) va fi semnat în februarie în Noua Zeelandă

TPP urmează să permită crearea celei mai vaste zone de liber schimb din lume, care va include Statele Unite şi Japonia, dar nu şi China, scrie Agerpres.

Negocierile au fost lansate în 2008 şi s-au încheiat, după o sesiune maraton de cinci zile, în octombrie la Atlanta (SUA).

Ministrul neozeelandez al comerţului, Todd McClay, a anunţat joi că documentul va fi semnat pe 4 februarie la Auckland, moment ce ‘va marca încheierea procesului de negociere’.

‘După semnare, cele 12 ţări vor putea demara procesul de ratificare. Pentru aceasta vor avea la dispoziţie doi ani, înainte ca acordul să intre în vigoare’, a adăugat el.

TPP reuneşte Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore, Statele Unite şi Vietnam.

Fiecare ţară trebuie să ratifice textul fără să îi aducă vreo modificare, o constrângere ce s-ar putea dovedi dificilă pentru unele dintre acestea. Numeroase voci critică efectele negative ale acordului asupra drepturilor lucrătorilor, mediului sau accesului la medicamente.

Foarte vast, acordul urmăreşte să stabilească regulile comerţului şi investiţiilor internaţionale în secolul 21 şi să determine China să îşi adapteze propriile reguli în materie de comerţ, investiţii şi drept comercial la cele stabilite prin TPP.

Documentul prevede o deschidere semnificativă a pieţei produselor agricole pentru Canada, Statele Unite şi Japonia, în ce priveşte zahărul, orezul, brânza sau carnea de vită.

De asemenea, se referă la domenii ca schimbul de date şi proprietatea intelectuală, neacoperite de precedentele acorduri multilaterale.

Te-ar mai putea interesa și
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri......
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...