Acționarii Nuclearelectrica au aprobat contractarea unui împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Naţionale Nuclearelectrica a aprobat, joi, cu peste 99,8% dintre voturi contractarea de către SNN a unei finanţări de 800 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) destinată retehnologizării Unităţii 1 de la Cernavodă, a anunţat Ministerul Energiei, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 29 oct. 2026, 17:39
Acționarii Nuclearelectrica au aprobat contractarea unui împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă

„Astăzi, 29 octombrie 2026, s-au întrunit Adunarea Generală Ordinară şi Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Naţionale Nuclearelectrica S.A. (SNN). La AGOA au fost prezenţi sau reprezentaţi 55 de acţionari, deţinând 92,99055% din capitalul social, iar la AGEA au fost prezenţi sau reprezentaţi 54 de acţionari, deţinând 92,97626% din capitalul social. Cvorumul a fost întrunit pentru ambele adunări. Pe ordinea de zi a celor două adunări au fost incluse subiecte privind retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă, proiectul SMR Doiceşti şi selecţia membrilor Consiliului de Administraţie.

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a aprobat, cu 99,87700% din totalul voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi, contractarea de către SNN a unei finanţări de 800 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), destinată retehnologizării Unităţii 1. Finanţarea este structurată în două contracte de câte 400 de milioane de euro”, se precizează într-un comunicat al instituţiei.

Potrivit sursei citate, proiectul urmăreşte prelungirea duratei de exploatare a Unităţii 1 cu un nou ciclu de 30 de ani. În context, BEI a aprobat acordarea finanţării, iar semnarea contractelor a fost aprobată de acţionari, sub rezerva finalizării condiţiilor de finanţare.

„Condiţiile de finanţare aprobate prevăd o maturitate de 22 de ani şi o perioadă de graţie de patru ani pentru rambursarea principalului. Utilizarea finanţării este condiţionată de intrarea în vigoare a unei garanţii de stat pentru 80% din principal. Garanţia urmează să fie formalizată printr-un contract separat între BEI şi statul român, prin Ministerul Finanţelor, după obţinerea aprobărilor necesare, inclusiv a deciziei Comisiei Europene privind ajutorul de stat. Ministerul Energiei susţine proiectul de retehnologizare a Unităţii 1, cu evaluarea atentă a obligaţiilor financiare şi a riscurilor pentru companie şi pentru stat”, notează ministerul de resort.

Totodată, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a luat act de informarea privind stadiul îndeplinirii condiţiilor asociate deciziei finale de investiţie pentru proiectul SMR Doiceşti şi a aprobat, cu 90,13366% din totalul voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi, măsurile propuse pentru activitatea RoPower Nuclear.

„La data raportării, peste 80% dintre aceste condiţii nu fuseseră încă îndeplinite, fiind necesare clarificări privind condiţiile esenţiale ale proiectului, alocarea riscurilor între parteneri şi actualizarea strategiei de implementare. Măsurile aprobate urmăresc concentrarea activităţii companiei de proiect asupra condiţiilor prioritare şi eficientizarea cheltuielilor. Ministerul Energiei consideră necesar ca deciziile privind etapele următoare să se bazeze pe evaluări tehnice şi economice şi pe protejarea interesului statului român, în calitate de acţionar al Nuclearelectrica”, menţionează Ministerul Energiei.

În acelaşi timp, Adunarea Generală Ordinară a acţionarilor aprobat, cu 100% dintre voturile valabil exprimate, declanşarea procedurii de selecţie şi nominalizare pentru ocuparea a cinci posturi în Consiliul de Administraţie al SNN.

Astfel, procedura va fi derulată de Ministerul Energiei, în calitate de autoritate publică tutelară, cu respectarea OUG nr. 109/2011 şi a normelor metodologice aprobate prin HG nr. 639/2023, inclusiv a rolului comisiei de selecţie şi nominalizare.

Te-ar mai putea interesa și
DOCUMENT. Rectificare bugetară. Prognoza pe care vor lucra Finanțele. Cursul de schimb valutar ajunge la 5,6 lei pe euro. Unde ajunge salariul mediu  și cu cât scade economia
DOCUMENT. Rectificare bugetară. Prognoza pe care vor lucra Finanțele. Cursul de schimb valutar ajunge la 5,6 lei pe euro. ...
Rectificare bugetară. Comisia Națională de Strategie și Prognoză a trimis datele economice în baza cărora se va construi proiectul de rectificare bugetară. Cel mai probabil, proiectul va fi......
Agroland deschide un nou magazin MEGA în Oltenia, în urma unei investiții de peste 200.000 de euro
Agroland deschide un nou magazin MEGA în Oltenia, în urma unei investiții de peste 200.000 de euro
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, ...
Rambursarea TVA, când excepția riscă să devină regulă
Rambursarea TVA, când excepția riscă să devină regulă
Extinderea criteriilor prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) identifică riscul unei rambursări ...
Black Friday 2026. Kaufland intră în campanie în câteva zile, cu reduceri de până la 65% la electrocasnice și multimedia. Care este OFERTA
Black Friday 2026. Kaufland intră în campanie în câteva zile, cu reduceri de până la 65% la electrocasnice și multimedia. ...
Retailerl alimentar Kaufland dă startul campaniei Black Friday în data de 4 noiembrie de când va avea reduceri de până ...