Acţionarii UniCredit aprobă emisiunea de acţiuni de 13 miliarde de euro

Acţionarii UniCredit, cel mai mare grup bancar italian în funcţie de valoarea activelor, au aprobat joi emisiunea de acţiuni de 13 miliarde de euro (13,8 miliarde de dolari), menită să majoreze capitalul, transmit AP, Reuters şi ANSA.
Economica.net - J, 12 ian. 2017, 17:04
Acţionarii UniCredit aprobă emisiunea de acţiuni de 13 miliarde de euro

Planul directorului general Jean Pierre Mustier a fost sprijinit de 99,6% din acţionarii prezenţi la şedinţă. Cea mai mare emisiune de acţiuni din Italia va fi finalizată în primul trimestru din acest an iar fondurile obţinute vor ajuta la scoaterea din bilanţ a unor credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde de euro.

De asemenea, planul prevede concedierea a 14.000 de angajaţi până în 2019. Costurile totale nete vor scădea la 10,6 miliarde de euro, de la 12,2 miliarde de euro în 2015. La finele lunii septembrie, banca avea 123.000 de angajaţi.

‘Avem încredere deplină în operaţiunea de majorare a capitalului’, a declarat după vot şeful UniCredit, adăugând că reacţia iniţială a pieţei a fost pozitivă iar în următoarele trei săptămâni se va întâlni cu investitori din Europa şi din Statele Unite.

Banca speră că astfel îşi va majora profiturile şi dividendele până în 2019. Măsurile de restructurare vor ajuta UniCredit să ajungă la un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de peste 12,5% până în 2019, în condiţiile în care, la finele lunii septembrie 2016, acest raport era de 10,8%. Nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, după ce banca va vinde o mare parte din portofoliul său de credite neperformante.

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...