Acțiuni vs. bunuri: Cum se compară entuziasmul consumatorilor cu performanța companiilor

Platforma de tranzacționare și investiții eToro a publicat o nouă analiză care evidențiază costul de oportunitate asociat achizițiilor de consum „costisitoare”.
eToro - mar, 25 nov. 2025, 16:28
Acțiuni vs. bunuri: Cum se compară entuziasmul consumatorilor cu performanța companiilor

eToro a comparat valoarea de revânzare pe cicni ani a articolelor populare, inclusiv „produsele virale” de pe rețelele sociale – cu performanța pe 5 ani a acțiunilor companiilor care le produc. Rezultatele sugerează că, în timp ce unele articole de colecție cresc în valoare și chiar depășesc creșterea prețului acțiunilor companiilor din spatele lor, multe bunuri de consum își pot pierde valoarea, iar aceeași sumă de bani investită în acțiuni ar fi putut* crește.

„Uneori simțim că trebuie să cumpărăm diferite produse pentru a ne ușura viața, ca recompensă pentru succesul nostru sau ca „investiție” în stilul nostru de viață. Deși unele articole de colecție, cum ar fi anumite păpuși Labubu sau anumite articole de lux, pot crește în valoare, unele produse nu supraviețuiesc entuziasmului inițial sau valoarea lor se depreciază foarte repede, în timp ce compania care le produce continuă să prospere. Nu spunem că oamenii ar trebui să înceteze să cumpere produsele pe care le iubesc, dar dacă credeți în puterea companiilor din spatele lor, o investiție vă poate oferi expunere și la performanța acestora”, a declarat Bogdan Maioreanu (foto), analist de piață eToro pentru România.

De la lansarea sa în 2020, Apple iPhone 12 a pierdut aproximativ 82% din valoarea sa, dacă a fost achiziționat la prețul de lansare de aproximativ 4.500 de lei, în timp ce acțiunile Apple au înregistrat o creștere de peste 130% în aceeași perioadă. Aceasta înseamnă că banii de pe un telefon care valorează astăzi aproximativ 800 RON ar fi putut valora astăzi aproape 10.400 de lei dacă suma inițială de 4.500 de lei ar fi fost investită în acțiuni acum cinci ani*.

Achiziționat în 2020 cu aproximativ 54.000 de euro, un BMW Seria 5 520d valorează astăzi între 22.000 și 25.000 de euro, în funcție de starea și kilometrajul său; dacă suma ar fi fost utilizată pentru achiziționarea de acțiuni BMW, în ciuda situației actuale din industria auto, valoarea sa ar fi putut fi de aproximativ 61.500 de euro.* Alte exemple pot fi găsite în tabelul de mai jos.

Anumite produse de nișă au înregistrat însă atât o creștere a valorii de revânzare, cât și a valorii acțiunilor. Seria 2 Labubu Little Monster de la Pop Mart din 2019, cu o valoare inițială de aproximativ 25 de dolari, a înregistrat o creștere a valorii de peste 3000% pe piețele de revânzare pentru cele mai rare păpuși, datorită popularității crescânde a mărcii Labubu, în timp ce acțiunile Pop Mart au crescut cu peste 1360% în trei ani, sau cu 159% de la oferta publică inițială din decembrie 2020.

Iar unii consumatori norocoși s-ar putea trezi cu un produs a cărui valoare de revânzare o depășește cu mult pe cea a acțiunilor companiei. De exemplu, colecționarii de adidași care au reușit să achiziționeze o pereche de Nike Dunk Low Viotech la prețul de retail atunci când au fost lansați la sfârșitul anului 2019 ar putea obține un profit de până la 45% dacă ar decide să le vândă. În același timp, acțiunile Nike au scăzut cu 53% în această perioadă de cinci ani; prin urmare, investitorii care au cumpărat acțiuni Nike în același timp ar fi înregistrat o scădere a valorii investiției lor.

Notă: Performanțele anterioare nu constituie un indicator al rezultatelor viitoare. Oferta publică inițială a Pop Mart a avut loc în decembrie 2020.

„Unii colecționari obțin profituri uriașe păstrând obiectele în starea lor originală, dar provocarea este să știi ce va acumula valoare și ce își va pierde popularitatea. Produsele destinate consumatorilor, cum ar fi telefoanele și mașinile, se devalorizează în timp din cauza uzurii sau a faptului că designul și tehnologia devin depășite, așa că este nevoie de un anumit fler și noroc pentru a găsi următorul pantof de sport sau Labubu, obiecte râvnite de colectionari.
„Deși nicio investiție nu este garantată, există mai multe resurse publice disponibile despre piața de acțiuni decât despre piața de articole de colecție, pe care persoanele fizice le pot utiliza pentru a se informa înainte de a face achiziții. Piața de acțiuni este puternic reglementată, susținută de infrastructuri precum bursele de valori și acoperită de un ecosistem de analiști, mass-media și rapoarte de cercetare. Pe de altă parte, piața de articole de colecție funcționează prin licitații, vânzări private sau piețe de nișă, astfel încât, de obicei, există mai puțină transparență”, spune Bogdan Maioreanu.

* Aceste exemple sunt doar ilustrative. Ele se bazează pe valorile istorice de revânzare ale anumitor produse de consum comparate cu performanța trecută a acțiunilor. Aceste scenarii nu iau în considerare factori precum comisioanele, volatilitatea pieței sau condițiile imprevizibile ale pieței sau alte costuri care pot afecta performanța și randamentele.

Despre eToro Group

eToro este o platformă de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să investească, să își împărtășească cunoștințele și să învețe. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 40 de milioane de utilizatori înregistrați în 75 de țări. Credem că există putere în schimbul de cunoștințe și că putem avea mai mult succes investind împreună. Așa că am creat o comunitate de investiții colaborativă, concepută pentru a vă oferi instrumentele de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta cunoștințele și veniturile. Pe platforma eToro, utilizatorii pot deține o gamă largă de active tradiționale și inovatoare și pot alege cum să investească: pot tranzacționa direct, pot investi într-un portofoliu sau pot copia alți investitori.

Disclaimer

eToro este o platformă de investiții cu active multiple. Valoarea investițiilor dvs. poate crește sau scădea. Capitalul dvs. este expus riscului. Performanțele anterioare nu constituie un indicator al rezultatelor viitoare. Randamentul poate crește sau scădea ca urmare a fluctuațiilor valutare. Se aplică și alte comisioane.

eToro este autorizată și reglementată de Autoritatea pentru Conduită Financiară din Marea Britanie, în Cipru de Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse din Cipru, de Comisia pentru Valori Mobiliare și Investiții din Australia, licențiată de Autoritatea pentru Servicii Financiare din Seychelles și de Autoritatea de Reglementare a Serviciilor Financiare („FSRA”) din Abu Dhabi Global Market („ADGM”) din Emiratele Arabe Unite.

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro și Economica.net nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.

Te-ar mai putea interesa și
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește pe lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, și care......
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Noul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a e declarat, la Digi 24, că, imediat după preluarea funcției, se va ...
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut loc unei categorii ...