Acţiunile europene au deschis în creştere

Acţiunile marilor companii europene au început tranzacţiile de joi în creştere, susţinute de rezultatele trimestriale raportate de companii şi de îmbunătăţirea datelor din industria prelucrătoare a Chinei, relatează Bloomberg.
Economica.net - J, 24 oct. 2013, 07:54
Acţiunile europene au deschis în creştere

Indicele Stoxx Europe 600 este în urcare cu 0,3%. Miercuri, indicele a închis în declin cu 0,6%, din cauza rezultatelor unor companii, care au dezamăgit analiştii. În această lună indicele a avansat însă cu 3%, ca urmare a acordului din Congresul american de a prelungi limita de îndatorare a guvernului până în 2014.

Titlurile Daimler sunt în creştere cu 1,8%, după ce rezultatele din trimestrul al treilea au depăşit aşteptările analiştilor. Profitul înainte de deducerea dobânzilor şi taxelor al grupului german, al treilea mare producător de automobile de lux la nivel mondial, a urcat cu 16% în trimestrul al treilea, la 2,23 miliarde de euro.

Acţiunile Credit Suisse sunt însă în scădere cu 2%, profitul celei de-a doua mari bănci elveţiene fiind sub estimările din piaţă.

Indicele londonez FTSE 100 este în urcare cu 0,1%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,3%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 0,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...