Acţiunile europene au închis cu cea mai mare creştere în peste două luni

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de joi cu cea mai mare creştere înregistrată în peste două luni, după ce decizia Rezerevei Federale (Fed) a SUA de a reduce măsurile de stimulare au sporit încrederea investitorilor că redresarea economiei americane este în curs.
Economica.net - J, 19 dec. 2013, 18:42
Acţiunile europene au închis cu cea mai mare creştere în peste două luni

Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 1,6%, marcând cel mai mare avans de două zile după luna iunie, transmite Bloomberg.

„Există un serntiment de uşurare, a dispărut incertitudinea privind restrângerea măsurilor de stimulare de către Fed. Oamenii sunt foarte atenţi la distincţia făcută de şeful Fed Ben Bernanke între reducerea stimulării şi înăsprirea politicii monetare. Astfel de explicaţii onferă Fed mai multă flexibilitate”, a declarat Eric Mijot, director de strategie şi cercetări economice la compania Amundi Asset Management în Paris.

Volumul tranzacţiilor cu acţiuni membre ale Stoxx 600 a fost cu 24% mai mare decât media ultimelor 30 de zile.

Fed a anunţat miercuri că restrânge achiziţiile lunare de obligaţiuni destinate suplimentării lichidităţilor din piaţă de la 85 de miliarde de dolari la 75 de miliarde de dolari.

Banca centrală a precizat că intenţionează să menţină dobânda de politică monetară aproape de nivelul zero cel puţin atât timp cât rata şomajului depăşeşte 6,5%, iar perspectiva inflaţiei este până la 2,5%.

În Europa, miniştrii de Finanţe au convenit cum să trateze problema băncilor în pericol de faliment, stabilind înfiinţarea unui fond de 55 de miliarde de euro, finanţat de industria bancară.

Indicii naţionali au crescut pe toate cele 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 1,2%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,5%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 1,5%.

Acţiunile Saab au consemnat cea mai mare creştere din ultimii 15 ani, de 33%. Compania suedeză a obţinut o comandă în valoare de 4,5 miliarde de dolari pentru livrarea a 36 de avioane de luptă forţelor aeriene din Brazilia.

Titlurile productorului danez de medicamente Algeta au avansat cu 1,4%. Grupul german Bayer a anunţat că va cumpăra Algeta pentru 2,9 miliarde de dolari.

AstraZeneca a încheiat tranzacţiile cu o creştere de 1% a acţiunilor. Compania anglo-suedeză va plăti până la 4,3 miliarde de dolari pentru preluarea participaţiei deţinută de Bristol-Myers Squibb la compania lor mixtă mixtă producătoare de medicamente de tratare a diabetului.

Te-ar mai putea interesa și
Arahide scoase de la vânzare din magazinele Metro, cine a cumpărat trebuie să le ducă înapoi. Conțin aflatoxină peste limite
Arahide scoase de la vânzare din magazinele Metro, cine a cumpărat trebuie să le ducă înapoi. Conțin aflatoxină peste ...
Metro Cash & Carry România SRL a inițiat, din motive de protecție preventivă a consumatorilor, rechemarea mai multor tipuri de arahide pe care le-a comercializat în toate magazinele sale.......
România lasă leul să slăbească, politica testează din nou regimul de flotare controlată al Băncii Naționale – Bloomberg
România lasă leul să slăbească, politica testează din nou regimul de flotare controlată al Băncii Naționale – ...
O criză politică testează din nou regimul valutar de flotare controlată al țării, banca centrală permițând leului ...
Ce întâmplă în culisele Mega Image și Profi după integrarea business-urilor. Companiile vor avea un nou șef regional
Ce întâmplă în culisele Mega Image și Profi după integrarea business-urilor. Companiile vor avea un nou șef regional
Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, beneficiază deja de pe urma deciziei de a opera ambele branduri ...
De ce e complicată „soluţia nucleară” la criza energetică, pentru UE  (CNBC)
De ce e complicată „soluţia nucleară” la criza energetică, pentru UE (CNBC)
Energia nucleară poate fi o soluţie pentru criza energetică din Europa, mai ales după izbucnirea războiului din Iran ...