Acţiunile europene au închis cu cel mai mare declin de la sfârşitul lunii august

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de miercuri cel mai mare declin după sfârşitul lunii august, din cauza temerilor provocate de blocajul activităţilor guvernamentale din Statele Unite, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 02 oct. 2013, 19:11
Acţiunile europene au închis cu cel mai mare declin de la sfârşitul lunii august

Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 0,7%.

„Situaţia din SUA este de importanţă maximă, având în vedere că nu au loc progrese, iar cele două părţi au poziţii opuse implacabile’. Este corect ca pieţele să trimită un semnal congresmenilor că amânarea nu este o opţiune”, a declarat Jeremy Batstone-Carr, director la Charles Stanley Group în Londra.

Guvernul SUA a intrat marţi în blocaj parţial, primul din ultimii 17 ani, din cauza incapacităţii democraţilor şi republicanilor de a încheia un acord referitor la bugetul anului fiscal 2014, început la 1 octombrie. Până la 800.000 de angajaţi federali au intrat în şomaj tehnic din această cauză.

Politicienii americani trebuie să cadă de acord şi asupra majorării plafonului datoriilor SUA, în prezent de 16.700 de miliarde de dolari, până pe 17 octombrie.

În Europa, Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut dobânda de politică monetară la minimul record de 0,5%, în conformitate cu aşteptările analiştilor.

Indicii naţionali au scăzut pe 12 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. Indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 0,4%, DAX al bursei din Germania cu 0,7%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 0,9%.

În Italia, indicele FTSE MIB a avansat cu 0,7%. Premierul Enrico Letta a obţinut un vot de încredere în Parlament. În timpul dezbaterilor care au precedat votul, fostul premier Silvio Berlusconi a spus că îl va susţine pe Letta. Berlusconi i-a retras din Guvern pe cei cinci miniştri ai partidului său, pe 28 septembrie, iar Letta a cerut votul de încredere al Parlamentului, pentru a reface majoritatea parlamentară.

Acţiunile Intesa Sanpaolo, a doua mare bancă italiană, au urcat cu 4,7%, iar Societe Generale, a doua mare instituţie de credit din Franţa, cu 2,5%.

Acţiunile Hochtief au coborât cu 7,9%, în urma unor acuzaţii de corupţie la divizia australiană a grupului german de construcţii, apărute în publicaţia Sydney Morning Herald.

Titlurile Portugal Telecom au înregistrat cea mai mare creştere în aproape patru luni. Portugal Telecom a ajuns la un acord de fuziune cu compania Oi din Brazilia, pentru formarea unui operator cu 100 de milioane de abonaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...