Acţiunile europene au închis în creştere, revenind puternic după declinul provocat de victoria lui Trump în alegeri

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de miercuri în creştere, după ce şi-au revenit puternic din declinul provocat iniţial de victoria surprinzătoare a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 09 nov. 2016, 18:53
Acţiunile europene au închis în creştere, revenind puternic după declinul provocat de victoria lui Trump în alegeri

Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a urcat cu 1,5%, inversând o scădere de până la 2,4% produsă în prima parte a şedinţei, din cauza îngrijorării investitorilor legată de politicile lui Trump.

Revenirea pieţei a fost susţinută de avansul titlurilor farmaceutice şi financiare.

Traderii au motivat că creşterea acţiunilor a fost determinată de tonul conciliant al discursului lui Trump de asumare a victoriei, iar ulterior investitorii s-au concentrat pe planurile acestuia de creştere a cheltuielilor în infrastructură şi reducerea impozitului pe profit, ambele măsuri fiind considerate pozitive pentru acţiuni.

Componenta resurselor naturale a consemnat cea mai mare creştere, de 6,6%, alimentată de titlurile Fresnillo, Antofagasta şi Glencore, ca urmare a cotaţiei ridicate a aurului.

Acţiunile din sectorul sănătăţii au avansat cu 4,6%, după pierderile din ultima perioadă provocate de îngrijorarea că Clinton ar putea impune reglementări mai stricte şi limitări ale creşterii preţurilor.

Componenta companiilor din industria apărării şi cea aerospaţială a urcat cu 4,4%, în baza aşteptărilor că preşedinţia Trump va duce la majorarea cheltuielilor pentru apărare în Europa.

Între acţiunile care au avut o tendinţă negativă se numără cele ale băncii spaniole BBVA, cu un declin de 6,1%, din cauza deprecierii peso-ului mexican, dar indicele titlurilor bancare a a avut o evoluţie pozitivă.

Indicele italian FTSE MIB a scăzut cu 0,1%, întrucât victoria lui Trump creşte probabilitatea respingerii propunerilor de la referendumul constituţional din Italia, care va avea loc în decembrie.

Indicele FTSE 100 al bursei londoneze a crescut cu 1%, DAX 30 al bursei din Frankfurt cu 1,56%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 1,5%.

La Madrid, indicele IBEX 35 a scăzut cu 0,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv 18.848, a scăzut cu 11,6%, comparativ cu perioada similară din 2025,......
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie ...
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va deschide luni, la ora 16:00, circulația pe încă ...