Acţiunile europene au închis în creştere uşoară

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni în creştere uşoară, după ce au evoluat indecis pe parcursul şedinţei, din cauza îngrijorării investitorilor legată de problema plafonului datoriilor şi a blocajului bugetar din Statele Unite, transmite MarketWatch.
Economica.net - lun, 14 oct. 2013, 18:25
Acţiunile europene au închis în creştere uşoară

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,2%, susţinut de titlurile companiilor petroliere şi acţiuni ale unor companii mari precum Vodafone.

„Suntem departe de o soluţie în SUA şi, cu cât ne vom apropia de termenul limită de joi, cu atât nervozitatea din pieţe va fi mai mare. Puţin investitori sunt dispuşi să rişte până când nu vor vedea cum să joace”, a declarat Richard Hunter, director la compania Hargreaves Lansdown.

Indicele CAC 40 al bursei din Paris a urcat cu 0,1%, FTSE 100 al bursei londoneze cu 0,3%, iar DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,01%.

Acţiunile Peugeot au scăzut cu 9,1%. Grupul francez a confirmat că discută cu posibili parteneri noi proiecte industriale sau comerciale care pot avea consecinţe financiare. Surse apropiate situaţiei au afirmat că Peugeot pregăteşte o majorare de capital de 3 miliarde de dolari, compania chineză de stat Dongfeng şi guvernul francez urmând să preia participaţii egale.

Titlurile Dassault Systems au coborât cu 10,53%, după ce producătorul francez de software a avertizat că veniturile şi profitul din trimestrul al treilea vor fi sub ţintele stabilite.

EDF a consemnat o creştere de 2,2% a acţiunilor, grupul francez fiind aproape de un acord privind construcţia a două reactoare nucleare în Marea Britanie.

Acţiunile Vodafone au avansat cu 0,8%. Grupul a anunţat finalizarea preluării operatorului german Kabel Deutschland Holding.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, miercuri, cu MOL România Petroleum Products, contractul pentru concesionarea......
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...