Acţiunile europene au închis la minimul ultimelor două săptămâni

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni la cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni, în condiţiile în care negocierile Greciei cu creditorii privaţi pentru reducerea datoriilor nu au ajuns încă la vreun rezultat, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 17:32

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 1%, la un nivel minim după 16 ianuarie, în timp ce săptămâna trecută a urcat la maximul ultimelor şase luni.

Piaţa a fost influenţată negativ de datele din Statele Unite referitoare la cheltuielile de consum, care au stagnat în decembrie, fiind sub estimări, dar şi de creşterea randamentului obligaţiunilor portugheze la un nou record de la înfiinţarea euro.

„Promisiunea de finalizare a negocierilor din Grecia nu s-au concretizat, iar investitorii nu aşteaptă veşti prea bune de la summit-ul UE”, a declarat Philippe Gijsels, şeful departamentului de cercetări al BNP Paribas Fortis Global Markets.

El a adăugat că, pe lângă aceste probleme, există temeri că Portugalia va urma drumul Greciei, de renegociere a datoriilor.

Titlurile bancare, mai ales cele ale băncilor franceze, au condus declinul pieţei, iar STOXX Europe 600 banking index a scăzut cu 3,1%.

Acţiunile Societe Generale şi BNP Paribas au coborât cu 6-7%.

Preţurile acţiunilor băncilor franceze au fost afectate de intenţia anunţată de preşedintele Nicolas Sarkozy de a introduce o taxă pe tranzacţiile financiare, începând din august.

Pe alte pieţe europene, indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 1,09%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,04%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 1,6%.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu atacă Franţa şi Regatul Unit – Adunarea Generală a ONU
Netanyahu atacă Franţa şi Regatul Unit – Adunarea Generală a ONU
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a atacat joi ţările care critică politica de colonizare a Israelului, între care Franţa şi Regatul Unit, spunând că ele însele sunt foste puteri......
SUA: Reprezentanţii industriei îi cer lui Trump să nu blocheze exporturile de motorină
SUA: Reprezentanţii industriei îi cer lui Trump să nu blocheze exporturile de motorină
Peste 30 de organizaţii care reprezintă sectorul petrolier american, precum şi camere de comerţ federale şi locale, ...
„Situaţia este gravă” – Criză carburanţi. Macron trimite trupe în Arabia Saudită
„Situaţia este gravă” – Criză carburanţi. Macron trimite trupe în Arabia Saudită
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi trimiterea de "mijloace militare" în Arabia Saudită, apărându-şi ...
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Guvernul italian a adoptat joi un decret-lege care interzice burqa şi niqab în şcoli şi stabileşte un plafon pentru ...