Acţiunile europene deschid indecis

Acţiunile europene au deschis indecis şedinţa de tranzacţionare de vineri, urmând declinul de pe piaţa americană, unde investitorii sunt neliniştiţi că Rezerva Federală a SUA (Fed) va începe în septembrie reducerea unui program de achiziţii lunare de obligaţiuni.
Economica.net - vin, 16 aug. 2013, 08:12
Acţiunile europene deschid indecis

În SUA, indicele S&P 500 a pierdut joi 1,4%, iar Dow Jones industrial a scăzut cu 1,5%. Introducerea de lichidităţi semnificative în sistemul financiar american de către Fed a sprijinit puternic în ultimii ani bursele din SUA şi alte ţări.

Pe piaţa europeană, indicele Stoxx Europe 600 a deschis vineri indecis, potrivit MarketWatch.

Acţiunile Deutsche Lufthansa au scăzut cu 3%, după ce o firmă de brokeraj a înrăutăţit recomandarea privind titlurile companiei, în timp ce Portugal Telecom a coborât cu 1,22%.

Pe bursele europene importante, indicele DAX (Frankfurt) a pierdut 0,1%, CAC 40 (Paris) a urcat cu 0,3%, iar FTSE 100 (Londra) cu 0,1%.

Autorităţile din SUA au publicat joi date, referitoare la privind piaţa muncii şi inflaţie, despre care investitorii consideră că justifică reducerea începând din septembrie a programului Fed de achiziţii de obligaţiuni, în prezent în valoare de 85 miliarde de dolari lunar.

Departamentul Muncii a anunţat, joi, că numărul cererilor pentru ajutor de şomaj a scăzut săptămâna trecută cu 15.000, la 320.000. Totodată, preţurile de consum au urcat în iulie cu 0,2%, după un avans de 0,5% în luna precedentă, inflaţia anuală ajungând la 2%.

Conducerea Fed urmăreşte cu atenţie datele privind economia americană, inclusiv cele legate de inflaţie, pentru a decide asupra momentului în care va începe reducerea programului de achiziţii de obligaţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...