Acţiunile Fondului Proprietatea au urcat cu 2,6%, în ultima zi a ofertei de răscumpărare

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,56%, într-o piaţă unde acţiunile Fondului Proprietatea au urcat cu 2,6% după momentul până la care investitorii au putut plasa ordine de vânzare în oferta prin care Fondul vrea să răscumpere 4,35% din propriile titluri.
Economica.net - joi, 14 nov. 2013, 15:58
Acţiunile Fondului Proprietatea au urcat cu 2,6%, în ultima zi a ofertei de răscumpărare

Oferta a început pe 15 octombrie şi se încheie joi. Investitorii au avut dreptul să dea ordine de subscriere până la ora 12:00. BCR, unul dintre intermediarii ofertei de răscumpărare, a solicitat Bursei să prelungească, miercuri şi joi, programul pieţei destinate ofertelor publice până la ora 22:00, pentru înregistrarea ordinelor primite de brokeri pentru subscrierea în ofertă.

Până la ora 16:45, în piaţă erau înregistrate 3.228 ordine, prin care sunt puse în vânzare 10,032 miliarde de titluri. Oferta este suprasubscrisă, astfel, de 16,7 ori. Volumul de acţiuni pentru care au fost plasate ordine de subscriere reprezintă 72,81% din toate titlurile FP.

De la închiderea şedinţei de miercuri şi până joi la ora menţionată, în sistemul Bursei au fost înregistrate 809 ordine, prin care au fost puse la vânzare 35,87% din acţiunile FP.

Cele mai mari două ordine erau plasate pentru volume de acţiuni reprezentând câte 7,93% din toate titlurile Fondului Proprietatea, plasate cel mai probabil de fondul american de hedging Elliott Associates, în condiţiile în care este singurul acţionar cu pachete atât de mari.

Elliott Associates deţine acţiuni reprezentând peste 18% din capitalul social al Fondului Proprietatea, iar al doilea cel mai mare acţionar al Fondului este Morgan Stanley, cu o participaţie de puţin peste 5% din capital. Compania de administrare a investiţiilor City of London are 4,87% din acţiuni.

La închiderea pieţei principale, acţiunile Fondului Proprietatea erau în creştere cu 2,6%, la preţul de 0,8095 lei, iar operaţiunile însumau 13,7 milioane lei. Preţul este cu puţin sub maximul istoric stabilit în urmă cu o săptămână, de 0,8165 lei/acţiune.

„Acţiunile Fondului Proprietatea au crescut considerabil în cursul zilei, printre altele având ca motivaţie numărul relativ redus de acţiuni disponibile în urma participării în oferta de cumpărare”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chişu, broker la Swiss Capital.

Evoluţia acţiunilor Fondului Proprietatea a amplificat la 1,23% creşterea indicelui BET-FI. Indicele cuprinde titlurile celor cinci SIF-uri şi acţiunile Fondului Proprietatea.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,54%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,66% sub nivelul de miercuri.

În acelaşi timp, cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK, au avansat cu 0,59% şi, respectiv, cu 0,31%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au transferat în total acţiuni de 82,8 milioane lei (18,6 milioane euro), cu 8% peste lichiditatea şedinţei precedente, de 76,4 milioane lei (17,1 milioane euro). Mai mult de 90% din rulajul pieţei a fost asigurat de operaţiuni cu acţiunile OMV Petrom (21 milioane lei), Fondul Proprietatea (15,1 milioane lei, din care un deal de 1,4 milioane lei), Romgaz (10,6 milioane lei) şi un deal cu aproape jumătate din titlurile Transilvania Construcţii (29,1 milioane lei).

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au scăzut cu 1,13%, la 0,446 lei, după corecţia, de 5,59%, înregistrată miercuri în urma informaţiilor că un investitor vrea să vândă 0,81% din titlurile companiei.

Iniţial, mai mulţi brokeri au crezut că pachetul de acţiuni OMV Petrom (460 milioane de acţiuni) a fost scos la vânzare de Fondul Proprietatea, însă ulterior informaţiile nu au fost confirmate întrucât FP nu a anunţat această operaţiune, deşi ea a început miercuri.

„Plasamentul privat desfăşurat în cazul titlurilor OMV Petrom a generat lichiditate crescută în ultimele două zile, diversele ştiri şi estimări asupra preţului de vânzare generând o volatilitate ridicată. Volumul mare tranzacţionat a avut la bază interesul suscitat de scăderile puternice de ieri, recentele comparaţii cu Romgaz, precum şi optimizările de portofolii deja existente”, a mai spus brokerul de la Swiss Capital.

Acţiunile Romgaz (SNG) au scăzut cu 1,2%, în a treia zi la bursă, şi au ajuns la preţul de 33,89 lei. Cotaţia este cu 12,97% peste preţul din ofertă. Nivelul este, totodată, cu 16,46% şi, respectiv, cu 18,91% peste preţurile la care investitorii de retail au cumpărat acţiunile cu discount (3% şi 5%).

Majoritatea titlurilor din ofertă au fost vândute la preţul de 30 lei/acţiune, iar investitorii care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de acţiuni) au cumpărat titlurile la 28,5 lei şi, respectiv, la 29,1 lei.

Pe piaţa de la Londra, certificatele de depozit (GDR) Romgaz au avansat cu 0,34%, la 10,34 dolari (34,28 lei), fiind transferate 193.521 de titluri.

Romgaz a prezentat joi dimineaţă rezultatele financiare consemnate în primele nouă luni, potrivită cărora profitul net a scăzut cu 55%, la 410,6 milioane lei (93,1 milioane euro), iar cifra de afaceri a coborât cu 10%, la 2,587 miliarde lei (586,8 milioane euro), ca urmare a diminuării cantităţilor de gaze interne livrate, cât şi a celor din import.

Din vânzarea gazelor din producţie internă veniturile au crescut cu 2,8%, la 1,866 miliarde lei (423,3 milioane euro), iar din gazele cumpărate din import pentru revânzare au coborât cu 58%, la 354 milioane lei (80,3 milioane euro).

Deal-ul cu pachetul de aproape 50% din acţiunile Transilvania Construcţii (COTR) a fost realizat la preţul de 62 lei/acţiune, respectiv cu 10% peste cotaţia de miercuri a titlurilor firmei pe bursă. Pachetul respectiv de acţiuni a fost vândut de SIF Banat-Crişana, care a mai rămas cu o participaţie de aproape 1,2%.

Cotaţia este, totodată, cu 24% mai mare decât preţul de 50 lei, la care SIF Banat-Crişana a cumpărat din luna august până la începutul acestei luni 21,6% din titluri, pentru peste 15 milioane lei (3,5 milioane euro).

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 927.000 de lei, faţă de 221.000 de lei în şedinţa precedentă.

La închiderea pieţei principale şedinţei de la Bucureşti, pieţele vest-europene erau în creştere cu până la 0,6%.

Te-ar mai putea interesa și
Acționarii Electrica au anulat emisiunea de obligațiuni verzi de 300 de milioane de euro, plănuită pentru acest an
Acționarii Electrica au anulat emisiunea de obligațiuni verzi de 300 de milioane de euro, plănuită pentru acest an
Acționarii Electrica SA, una dintre marile companii de distribuție și furnizare de energie electrică, companie privată dar la care statul este cel mai mare acționar, nu au aprobat derularea......
Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 – Eurostat
Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 – Eurostat
Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea ...
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va face luna viitoare o vizită în Ungaria, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet ...
Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Are camere de supraveghere și folie anti-grafitti
Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Are camere de supraveghere și folie anti-grafitti
Metrorex anunță că joi, 25 aprilie 2024, la ora 1:30, noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ...