Acţiunile Gabriel au pierdut 43% de la începutul săptămânii. Joi, au închis în urcare cu 10,6%

Acţiunile Gabriel Resources au închis joi la Toronto în creştere cu 10,6%, la 83 de cenţi, după ce au urcat cu până la 16% în timpul şedinţei bursiere, însă compania a pierdut 43% din valoare de la începutul acestei săptămâni.
Economica.net - vin, 13 sept. 2013, 07:01
Acţiunile Gabriel au pierdut 43% de la începutul săptămânii. Joi, au închis în urcare cu 10,6%

Titlurile Gabriel au oscilat joi între 71 cenţi şi 87 cenţi, după ce au închis miercuri la 75 cenţi.

La finalul şedinţei de joi, capitalizarea de piaţă a compaiei este de 318,8 milioane dolari canadieni.

Ministrul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Şova, a declarat, joi, că, în cazul în care proiectul Roşia Montană nu va fi adoptat, Gold Corporation poate emite pretenţii la despăgubiri de 2 miliarde de dolari, care înseamnă 550 milioane dolari cheltuieli pe investiţii realizate şi 1,5 miliarde profitul estimat.

Volumul tranzacţionat a fost în continuare peste medie, de 2 milioane de acţiuni, însă mai redus faţă de rulajele din primele trei şedinţe ale săptămânii.

Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit luni cu 54%, la 68 cenţi, cea mai slabă închidere din ultimii 14 ani, după ce premierul Ponta a declarat că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă în cele două camere ale Parlamentului.

Declinul a continuat marţi, însă titlurile au crescut puternic miercuri, cu 15%.

Cel mai ridicat preţ atins vreodată de acţiunile Gabriel Resources este de 8,6 dolari canadieni, înregistrat în decembrie 2010.

Gabriel Resources deţine aproximativ 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation, compania care dezvoltă controversatul proiect minier din Munţii Apuseni. Restul titlurilor sunt deţinute de stat, prin Minvest Deva.

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...