Acţiunile Generali, la cel mai scăzut nivel din 2013

Valoarea acţiunilor Assicurazioni Generali, al treilea asigurator european, a ajuns la cel mai scăzut nivel din iulie 2013, după ce directorul general, Mario Greco, a anunţat că va părăsi compania pentru a conduce Zurich Insurance Group AG, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 27 ian. 2016, 13:13
Acţiunile Generali, la cel mai scăzut nivel din 2013

Miercuri, acţiunile înregistrau un declin de 2,3%, la 13,83 euro, la Bursa de la Milano, compania fiind evaluată la 21,6 miliarde de euro (23,5 miliarde de dolari).

Anul acesta, titlurile au scăzut cu 18%, în timp ce acţiunile Zurich au urcat cu aproape 1%.

Conform unui document consultat de Bloomberg, Mario Greco, în vârstă de 56 de ani, a demisionat după ce a anunţat boardul Generali că nu a reuşit, după luni de discuţii, să ajungă la un acord cu acţionarii companiei privind viitorul său rol.

‘Asiguratorul are nevoie de certitudini pentru a-şi îndeplini obiectivele, iar condiţiile pentru ca Greco să rămână nu sunt îndeplinite’, se arată în document.

Mario Greco a plecat de la Zurich acum cinci ani, când s-a alăturat grupului italian Trieste.

Generali a încheiat anul trecut vânzarea diviziei de private-banking din Elveţia (BSI) către BTG Pactual, pentru care a obţinut suma de 1,24 miliarde de franci elveţieni (1,29 miliarde de dolari).

”Vânzarea BSI completează strategia Generali de a se concentra pe afacerile de bază din asigurări şi îmbunătăţirea nivelului capitalului”, se arată într-o declaraţie a grupului italian.

Tranzacţia a majorat rata solvabilităţii Solvency I cu opt puncte procentuale, la 164%, şi rata de solvabilitate economică pro-forma tot cu opt puncte procentuale, la 200%, la 30 iunie 2015.

Recent, Generali şi-a anunţat intenţia de a se concentra pe creşterea fluxului de numerar şi întărirea bazei de capital în următorii patru ani, ceea ce îi va permite să crească sumele alocate pentru plata dividendelor. Grupul italian intenţionează să plătească dividende cumulate de peste cinci miliarde de euro până la finele lui 2018, comparativ cu dividendele de 930 milioane de euro acordate anul trecut. De asemenea, fluxul net de numerar pentru următorii patru ani este estimat la peste şapte miliarde de euro, comparativ cu 1,2 miliarde de euro în 2014.

Generali PPF Holding, un joint-venture între Assicurazioni Generali (51%) şi PPF Group (49%), este prezent şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
România are 4,68 milioane de pensionari, pensia medie este de 2.785 lei
România are 4,68 milioane de pensionari, pensia medie este de 2.785 lei
Un număr de 4.677.789 de pensionari erau înregistraţi la finele lunii iulie 2026 în România, cu 1.003 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform......
Listarea la bursă a Anthropic ar putea doborî recordul stabilit de SpaceX
Listarea la bursă a Anthropic ar putea doborî recordul stabilit de SpaceX
Anthropic, campionul american al inteligenţei artificiale (IA) şi principalul rival al OpenAI, ar putea doborî recordul ...
Cel mai mare parc fotovoltaic din România va fi inaugurat oficial luna viitoare. Israelienii de la Nofar pun în funcțiune două centrale dintr-un foc, peste 300 MW odată
Cel mai mare parc fotovoltaic din România va fi inaugurat oficial luna viitoare. Israelienii de la Nofar pun în funcțiune ...
Nofar Energy, unul dintre cei mai activi investitori în regenerabile din România, va inaugura oficial două parcuri fotovoltaice ...
Recall record în China: 4,3 milioane de vehicule Tesla, Leapmotor, Geely și alte mărci, vizate de cea mai mare rechemare din istoria țării
Recall record în China: 4,3 milioane de vehicule Tesla, Leapmotor, Geely și alte mărci, vizate de cea mai mare rechemare ...
Tesla și alți opt producători auto au anunțat o campanie de rechemare (n.n. - recall) care vizează aproximativ 4,3 milioane ...