Acţiunile Romgaz au urcat cu 15% în prima zi la bursă, pe un rulaj de 20,7 milioane euro

Acţiunile Romgaz (SNG) au încheiat şedinţa de la Bucureşti cu 15% peste preţul din ofertă, pe un rulaj de 92,5 milioane lei (20,7 milioane euro), iar volumul de titluri transferate a fost cu puţin sub rulajul certificatelor de depozit (GDR-uri) Romgaz la bursa de la Londra.
Economica.net - mar, 12 nov. 2013, 15:33
Acţiunile Romgaz au urcat cu 15% în prima zi la bursă, pe un rulaj de 20,7 milioane euro

Acţiunile Romgaz au intrat marţi la tranzacţionare la 35,85 lei/titlu, cu 19,5% peste preţul la din ofertă, de 30 lei/acţiune. În primele două minute cotaţia din piaţă a urcat până la un maxim de 35,95 lei/titlu, cu 19,83% peste preţul din ofertă.

După ora 10:10, preţurile au fluctuat între 33,86 de lei (+12,87% faţă de preţul din ofertă) şi 35 de lei (+16,67%).

„Prima oră de tranzacţionare a fost mai efervescentă, iar preţul titlurilor Romgaz s-a încadrat într-un interval surprinzător de îngust. Presiunea a venit parcă atât din partea cumpărătorilor, cât şi a vânzătorilor, aspect care a determinat o volatilitatea sub aşteptări. Cele două pieţe (Bucureşti şi Londra) au avut un ritm diferit din punctul de vedere al evoluţiei volumelor tranzacţionate, fapt pentru care mă îndoiesc că azi s-a încercat un arbitraj, însă este forte posibil ca pe viitor să avem astfel de operaţiuni. Probabil că şi în zilele următoare Romgaz va fi în centrul atenţiei investitorilor, dar mă aştept ca lichiditatea să fie în scădere. Referitor la preţ, sigur că există şanse ca acesta să atingă un nou maxim, însă cred că sunt şanse mai mari ca acesta să nu se abată mult de la intervalul în care s-a tranzacţionat astăzi”, a declarat pentru MEDIAFAX Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

La închiderea pieţei principale, acţiunile Romgaz erau cotate la 34,5 lei, cu 15% peste preţul din ofertă. Cotaţia este, totodată, cu 18,55% şi, respectiv, cu 21% peste preţurile la care investitorii de retail au cumpărat acţiunile cu discount (3% şi 5%).

Majoritatea titlurilor din ofertă au fost vândute la preţul de 30 lei/acţiune, iar investitorii care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de acţiuni) au cumpărat titlurile la 28,5 lei şi, respectiv, la 29,1 lei.

Aproape o treime din volumul de acţiuni Romgaz tranzacţionate marţi a fost asigurat de operaţiunile realizate în primele 20 de minute. Investitorii au transferat în total 2,667 milioane de acţiuni, reprezentând 4,61% din titlurile vândute în ofertă şi 0,69% din capitalul social al companiei.

În total au fost realizate 4.040 de operaţiuni, în valoare cumulată de 92,5 milioane lei (20,7 milioane euro). Suma reprezintă 85% din lichiditatea bursei, de 108,5 milioane lei (24,3 milioane euro).

Pe piaţa de la Bucureşti pot fi tranzacţionate acţiuni reprezentând 9,79% din toate titlurile Romgaz, iar 5,21% din acţiunile companiei sunt disponibile prin GDR-uri la Londra. Statul a vândut 15% din acţiunile Romgaz, pentru 1,734 miliarde lei (aproape 391 milioane euro), aceasta fiind cea mai mare ofertă derulată în istoria Bursei de la Bucureşti.

Concomitent cu listarea acţiunilor Romgaz la BVB, pe bursa de la Londra au fost listate certificatele de depozit (GDR-uri) prin care au fost vândute acţiuni reprezentând aproape 35% din acţiunile Romgaz din ofertă. Fiecărui certificat de depozit îi corespunde câte o acţiune Romgaz.

Spre finalul şedinţei de la Bucureşti, volumul de GDR-uri tranzacţionate a depăşit rulajul acţiunilor Romgaz, iar preţul certificatelor a scăzut spre 10,2 dolari.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, pe bursa de la Londra erau transferate 2,852 milioane de GDR-uri, la preţuri între 10,2 dolari şi 10,66 dolari. Volumul de GDR-uri tranzacţionate reprezintă 4,93% din acţiunile vândute în ofertă şi 0,74% din toate titlurile Romgaz.

La momentul respectiv, certificatele de depozit Romgaz erau cotate la 10,35 dolari (34,43 lei), cu 11,9% peste preţul din ofertă, de 9,25 dolari/GDR.

Majoritatea acţiunilor de la BVB au fost transferate marţi la preţuri în creştere uşoară, piaţa revenind uşor după trei zile de scădere. Totuşi, spre finalul şedinţei bursa s-a întors pe roşu şi a încheiat ziua cu numai 0,1% sub nivelul de luni.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în stagnare, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu numai 0,13% peste şedinţa precedentă.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,37%.

Indicele extins BET-XT a stagnat, în timp ce indicele extins BET-BK a crescut cu 0,13%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Rulajul pieţei, de 108,5 milioane lei (24,3 milioane euro), este cu mult peste cel înregistrat luni, de doar 11,7 milioane lei (2,6 milioane euro).

Tranzacţii de peste 1 milion de lei au mai înregistrat acţiunile Nuclearelectrica (4,7 milioane lei), Fondul Proprietatea (4,1 milioane lei), OMV Petrom (2 milioane lei) şi Transgaz (1,6 milioane lei).

În ultimele zile ale ofertei de răscumpărare de la Fondul Proprietatea, în sistemul bursei erau înregistrate 1.901 ordine prin care sunt puse în vânzare 3,924 miliarde de titluri, oferta fiind suprasubscrisă de 6,54 ori. Volumul de acţiuni pentru care au fost plasate ordine de subscriere reprezintă 28,48% din toate titlurile FP.

Operaţiunea se va încheia joi, 14 noiembrie, iar la final administratorul Fondului, compania americană Franklin Templeton, va stabili câte acţiuni va cumpăra de la fiecare investitor în funcţie de un indice rezultat din împărţirea numărului de titluri vizate la volumul pentru care au fost plasate ordine de vânzare.

Brokerii se aşteaptă ca în ultimele zile ale operaţiunii să fie plasate ordine pentru volume foarte mari de acţiuni Fondul Proprietatea.

Fondul vrea să răscumpere 600 milioane de acţiuni, pentru care este dispus să plătească 600 milioane lei (134,7 milioane euro). Titlurile vor fi cumpărate la preţul de 1 leu/acţiune, respectiv cu 21,35% peste cotaţia la care acţiunile FP au încheiat şedinţa de marţi, de 0,7865 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat în total acţiuni de 1 milion de lei, faţă de 1,5 milioane lei în şedinţa precedentă.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, pieţele vest-europene erau în scădere cu până la 0,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Canada trece încă 14 apropiați ai regimului Putin pe lista de sancțiuni și interzice comerțul de bunuri de lux cu Rusia
Canada trece încă 14 apropiați ai regimului Putin pe lista de sancțiuni și interzice comerțul de bunuri de lux cu Rusia
Canada a anunţat vineri interzicerea comerţului cu bunuri de lux cu Rusia şi a adăugat alte 14 persoane, printre care mai mulți oligarhi, pe lista de sancţiuni impuse în legătură cu invazia......
Kia a prezentat detaliile celei de a doua generații Niro
Kia a prezentat detaliile celei de a doua generații Niro
Kia Niro revine în atenție cu un nou aspect, mai modern, și cu performanțe superioare în special pentru versiunile electrice ...
Moscova i-a pus pe lista de „agenți ai străinătății” pe Garry Kasparov și Mihail Hodorkovski
Moscova i-a pus pe lista de „agenți ai străinătății” pe Garry Kasparov și Mihail Hodorkovski
Doi opozanţi în exil ai lui Vladimir Putin, fostul campion la şah Garry Kasparov şi fostul oligarh Mihail Hodorkovski, ...
Armata rusă anunță că a „eliberat complet” oțelăria Azovstal din Mariupol
Armata rusă anunță că a „eliberat complet” oțelăria Azovstal din Mariupol
Armata rusă a declarat vineri că a "eliberat complet" combinatul siderurgic Azovstal din oraşul strategic Mariupol, în ...