Acţiunile Royal Mail au urcat cu 38% la debutul pe bursa din Londra

Acţiunile Royal Mail Group, compania poştală britanică cu o istorie de 360 de ani, au crescut vineri cu până la 38% în prima zi de tranzacţionare la bursa din Londra, amplificând criticile politicienilor din opoziţie potrivit cărora preţul din oferta publică iniţială a fost prea mic.
Economica.net - vin, 11 oct. 2013, 15:51
Acţiunile Royal Mail au urcat cu 38% la debutul pe bursa din Londra

În urma ofertei publice iniţiale, guvernul britanic a obţinut 1,7 miliarde de lire sterline şi a păstrat o participaţie de 37,8% la Royal Mail, care ar putea fi redusă la 30% dacă preţul acţiunilor se va menţine ridicat, transmite Bloomberg.

Titlurile Royal Mail, vândute investitorilor la preţul de 3,3 lire sterline pe unitate în cea mai mare vânzare de active de stat din Marea Britanie după divizarea British Rail în anii ’90, au urcat cu până la 1,26 lire, la 4,56 lire pe unitate.

La ora transmiterii ştirii, acţiunile sunt în creştere cu 31%, la 4,33 lire pe unitate, conferind companiei o capitalizare de 4,34 miliarde de lire sterline (6,9 miliarde dolari).

Alocarea de acţiuni Royal Mail investitorilor instituţionali, a căror cerere a fost de 20 de ori mai mare decât oferta, a fost redusă joi de la 70% la 67%, pentru a respecta cererea peste aşteptări venită din partea investitorilor individuali.

Circa 90% din alocarea către investitorii instituţionali a fost plasată către investitori pe termen lung, precum fonduri de pensii şi companii de asigurări de viaţă, iar 10% către fonduri de hedging. Între câştigători se află Threadneedle Investments UK, Fidelity, Blackrock Inc. şi Standard Life.

Ceo 150.000 de angajaţi ai Royal Mail au primit gratuit acţiuni evaluate iniţial la circa 2.200 de lire, dar a căror valoare a urcat la peste 3.000 de lire. Aceştia nu pot vinde titlurile primite o perioadă de trei ani.

Secretarul pentru Afaceri Vince Cable a declarat vineri că această creştere a preţului acţiunilor nu înseamnă că oferta publică iniţială în care statul a obţinut 1,7 miliarde de lire sterline a avut un preţ subevaluat sau că a fost administrată prost.

Nivelul cererii a determinat Partidul Laburist aflat în opoziţie, care a dorit ca Royal Mail să rămână în proprietatea statului, să pună sub semnul întrebării administrarea ofertei publice.

„Guvernul a fost avertizat că oferta este subevaluată, iar ştirile de astăzi confirmă acest fapt”, a declarat parlamentarul Katy Clark, membră în comisia pentru afaceri a Camerei Comunelor.

Graham Simpson, analist la Canaccord Genuity în Londra, consideră că există spaţiu de creştere a cotaţiei acţiunilor Royal Mail, modelul de evaluare a fluxului de capital sugerând că titlurile ar valora 5,99 lire pe unitate.

Oferta publică a Royal Mail este cea mai mare din Europa după aprilie 2011, când Glencore Xstrata a obţinut 10 miliarde de dolari prin listarea la Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Acord Grecia-Israel. Elenii cumpără cu 3 miliarde de euro un sistem multistrat de apărare aeriană
Acord Grecia-Israel. Elenii cumpără cu 3 miliarde de euro un sistem multistrat de apărare aeriană
Grecia va semna luni un acord cu Israelul pentru achiziţia unui sistem multistrat de apărare aeriană, în valoare de 3 miliarde de euro (3,5 miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters două......
Cât au crescut cheltuielile cu dobânzile pentru România. Anunțul lui Nazare
Cât au crescut cheltuielile cu dobânzile pentru România. Anunțul lui Nazare
Cheltuielile cu dobânzile au depăşit 40 de miliarde de lei în primele şapte luni ale anului, una dintre "facturile dezechilibrelor ...
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv ...