Acţiunile Samsung cresc semnificativ după publicarea estimărilor de profit

Acţiunile Samsung Electronics Co Ltd au crescut semnificativ vineri, după ce grupul sud-coreean a anunţat că se aşteaptă la o creştere cu 26% a profitului operaţional trimestrial, în pofida pandemiei de coronavirus (COVID-19), ca urmare a cererii solide pentru chip-uri de memorie, transmit DPA şi Reuters.
Economica.net - vin, 08 ian. 2021, 12:01
Acţiunile Samsung cresc semnificativ după publicarea estimărilor de profit

Compania continuă să beneficieze de creşterea traficului de internet în perioada pandemiei, care a sporit cererea pentru chipuri de memorie pentru servere şi calculatoare personale, deoarece mai mulţi oameni lucrează de acasă.

Samsung se aşteaptă la un profit operaţional de 9.000 miliarde woni (8,24 miliarde de dolari) în trimestrul patru din 2020 şi la o creştere a vânzărilor de 1,9%, la 61.000 miliarde woni, în linie cu previziunile analiştilor intervievaţi de Refinitiv.

Acţiunile Samsung Electronics au urcat vineri cu 8,6% la Bursa de la Seul, pe fondul redresării mai rapide a preţurilor pentru chip-uri de memorie. Din septembrie, titlurile Samsung au înregistrat un avans de aproximativ 67%, datorită deficitului global de chipuri, care a forţat firmele să se lupte pentru a-şi asigura prin contract materie primă de la producătorii de cipuri.

Potrivit analiştilor, livrările de de smartphone-uri Samsung au scăzut cu 17,5% în trimestrul patru din 2020, pe fondul concurenţei noului iPhone 12 de la Apple.

De asemenea, aprecierea monedei sud-coreene faţă de dolar afectează câştigurile Samsung, apreciază analiştii.

Grupul sud-coreean urmează să dea publicităţii rezultatele detaliate pentru trimestrul patru la finele acestei luni.

Samsung este cel mai mare mare producător din lume de chipuri de memorie şi de telefoane mobile inteligente.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...