Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut cu 1,7%, în iunie

Activele nete ale celor 201 fonduri deschise şi închise (cu excepţia SIF şi FP), locale şi străine, au scăzut în luna iunie cu 1,7%, până la nivelul de 25,1 miliarde de lei (5,4 miliarde de euro), iar faţă de începutul anului declinul este de 4,7%, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri remis miercuri AGERPRES.
Economica.net - mie, 11 iul. 2018, 17:18
Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut cu 1,7%, în iunie

Ieşirile nete ale lunii mai au totalizat 553,8 milioane de lei (118,8 milioane de euro).

Activele nete ale celor 78 de fonduri deschise locale au scăzut în luna iunie faţă de luna precedentă cu 2,5%, respectiv până la nivelul de 20,9 miliarde de lei (4,5 miliarde de euro), în vreme ce declinul în anul curent a ajuns la 7,8%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna iunie ieşiri nete de 577 milioane de lei (123,8 milioane de euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-345 milioane de lei), cele reunite sub categoria ‘alte fonduri’ (-199 milioane de lei), cele diversificate (-13,8 milioane de lei), cele de acţiuni (-12,9 milioane de lei), cele de randament absolut (-8,1 milioane de lei) şi cele cu capital garantat (-3,4 milioane de lei), în vreme ce fondurile monetare (+6 milioane de lei) au beneficiat de intrări nete.

Activele nete exprimate în lei ale celor 98 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut cu 0,1% comparativ cu luna mai, până la nivelul de 2,95 miliarde de lei (633 milioane de euro) şi au înregistrat de la începutul anului o creştere de 0,2%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 12,3% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au avut în luna iunie ieşiri nete de 3,2 milioane de lei (0,7 milioane de euro).

Activele nete ale celor 25 fonduri închise (cu excepţia SIF şi FP) au crescut cu 8,6% în luna raportată, până la 1,23 miliarde de lei (264 milioane de euro); fondurile închise locale au avut intrări nete în luna raportata de 26,3 milioane de lei (5,6 milioane de euro) şi o creştere a activelor nete în acest an de 74,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...