Pe ordinea de zi la Camera Deputaţilor, scandal după scandal

Zi plină de conflicte la Camera Deputaţilor. PNL şi PSD au părăsit şedinţa din plen, acuzând PDL că schimbă cum vrea ordinea de zi. În plus, Opoziţia i-a acuzat pe deputaţii democrat-liberali că fură la vot.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 16:17

Pe tot parcursul zilei, plenul Camerei a fost marcat de scandaluri.

În repetate rânduri, liberalii şi social-democraţii i-au acuzat pe cei de la PDL că votează la mai multe mâini, însă nu au putut proba acest lucru.

În ciuda acuzaţiilor de fraudare a votului, Legea asistenţei sociale, criticată de Opoziţie, a trecut la votul pe articole şi ar fi urmat să fie supusă şi votului final.

Numai că deputaţii PSD şi PNL au părăsit sala de şedinţă, la sesiunea de vot final, invocând încercarea celor de la putere de a modifica ordinea de zi pentru că nu dispuneau de numărul necesar de aleşi pentru a-şi trece legea.

Potrivit Mediafax, decizia deputaţilor PSD şi PNL a fost provocată de propunerea liderului grupului PDL, Mircea Toader, de a vota legile ordinare, care nu necesită majoritate calificată de minimum 169 de voturi şi ulterior pe cele ordinare, care necesită o astfel de majoritate pentru a fi adoptate.

Liderii de grup ai PSD şi PNL, Mircea Duşa şi Călin Popescu Tăriceanu, au luat cuvântul la tribuna Camerei, precizând că grupurile pe care le prezidează vor părăsi plenul dacă nu se respectă ordinea de zi votată în cursul dimineţii.

Reprezentanţii opoziţiei le-au reproşat deputaţilor din arcul guvernamental că uzează de această inversare a legilor la sesiunea de vot final pentru a mai trage de timp până când la plen vor veni destui aleşi astfel încât să poată să îşi treacă legile organice, adică minimum 169 de deputaţi.

După ce parlamentarii PSD şi PNL au părăsit sala, cerând apel nominal pentru a se verifica cvorumul de şedinţă, liderul grupului PDL, Mircea Toader, a anunţat, de la tribună, că avea de gând să supună votului legea câinilor comunitari, el acuzându-i pe cei din opoziţie că părăsesc sala pentru că le este ruşine de votul lor.

„În loc să recunoaşteţi că nu aveţi numărul necesar de parlamentari pentru a vota legile organice, dumneavostră invocaţi problema cu câinii comunitari”, i-a reproşat viceliderul grupului PSD, Aura Vasile, lui Mircea Toader.

În urma apelului nominal, preşedintele de şedinţă Ioan Oltean a declarat că lucrările puteau continua deoarece îşi anunţaseră prezenţa 170 de deputaţi.

Supunând însă un proiect de lege la vot, Oltean a constat că doar 161 de deputaţi au votat şi a anunţat lipsa cvorumului şi suspendarea şedinţei.

Oltean: Se va discuta la partid şi în coaliţie lipsa de mobilizare a deputaţilor puterii

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a anunţat, după şedinţa de plen, că la nivelul partidului şi al coaliţiei se va discuta problema lipsei de mobilizare a deputaţilor din arcul guvernamental la sesiunea de vot final în care trebuia să fie supusă aprobării Legea asistenţei sociale.

„Şedinţa s-a suspendat pentru că nu a fost cvorum, am constat pe aparate, ce se vede. Nu erau decât 161 de deputaţi prezenţi, în consecinţă şedinţa nu era statutar constituită şi am suspedat lucrările”, a spus Oltean.

El a precizat că legile importante care se aflau pe ordinea de zi, printre care Legea asistenţei sociale sau Legea privind câinii fără stăpân, vor fi votate săptămâna viitoare, la următoarea şedinţă de vot final.

 

Te-ar mai putea interesa și
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de premier
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut, luni, premierului desemnat, Siegfried Mureşan, să îşi depună mandatul pentru a se intra într-o altă procedură, fie alegeri anticipate, fie......
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria Sectorului 6
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria ...
Proiectul inițiat de primarul Paul Moldovan a fost aprobat de Consiliul Local Sector 6. Proiectul prevede realizarea "Penetrației ...
PSD nu va susţine Guvernul Siegfried Mureşan
PSD nu va susţine Guvernul Siegfried Mureşan
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis luni să nu susţină Guvernul ce urmează să fie alcătuit de premierul desemnat, ...
RCA mai ieftin cu sute de lei pentru toți șoferii care iau această măsură. Asirom, reducere de 15% dacă ai cursuri de condus defensiv
RCA mai ieftin cu sute de lei pentru toți șoferii care iau această măsură. Asirom, reducere de 15% dacă ai cursuri ...
Asirom VIG anunță prelungirea ofertei pe care a adus-o în premieră în România, adică o reducerea substanțială la ...