Adam Sandler a stabilit un număr record de nominalizări la Zmeura de Aur

Actorul american Adam Sandler nu se află în cursa pentru Oscar anul acesta, dar, sâmbătă, a stabilit un record pentru un alt tip de premii - cel mai mare număr de nominalizări la Zmeura de Aur, trofeul care "recompensează" cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti.
Economica.net - D, 26 feb. 2012, 10:42

Producător, actor şi regizor, Adam Sandler a obţinut, de data aceasta, 11 nominalizări la premiile Zmeura de Aur, inclusiv la categoriile „cel mai prost actor”, „cea mai proastă actriţă”, „cel mai prost scenariu” şi „cel mai prost film”, pentru lungmetrajul „Jack şi Jill/ Jack and Jill”. În acest film, Sandler joacă rolul lui Jack, dar şi pe cel al surorii gemene a acestuia, Jill.

Dar, Sandler se află într-o companie selectă: Al Pacino este nominalizat la Zmeura de Aur, pentru apariţia sa specială în filmul „Jack şi Jill”, Nicole Kidman este, de asemenea, nominalizată la titlul de cea mai proastă actriţă, pentru interpretarea din „Just Go With It”, iar Nicolas Cage a primit trei nominalizări la categoria „cel mai prost actor”, pentru filmele „Trespass”, „Anotimpul vrăjitoarei/ Season of the Witch” şi „Iadul se dezlănţuie 3D/ Drive Angry 3-D”.

Pentru prima dată în istoria premiilor Zmeura de Aur, toate producţiile nominalizate la categoria „cel mai prost film” au fost nominalizate şi la categoriile „cel mai prost regizor”, „cel mai prost scenariu” şi „cea mai proastă distribuţie”. Este vorba despre „Bucky Larson: Born to Be a Star”, „De Anul Nou/ New Year’s Eve”, „Transformers 3/ Transformers: Dark of the Moon”, „Saga Amurg: Zori de Zi”.

Primul film al părţii finale din seria „Saga Amurg” a primit opt nominalizări, printre care cele pentru cel mai prost lungmetraj şi cei mai proşti actori în rol principal (Taylor Lautner şi Kristen Stewart).

Printre alte nominalizări la Zmeura de Aur s-au numărat cel mai recent film din seria „Transformers” şi „New Year’s Eve”, acesta din urmă fiind definit ca producţia care „a irosit mai mult de 20 de staruri de valoare pe un scenariu la fel de sofisticat precum un episod din ‘Love Boat'”.

Câştigătorii premiilor vor fi aleşi în urma celor 600 de voturi ale membrilor Fundaţiei Zmeura de Aur şi vor fi anunţaţi pe 1 aprilie, de Ziua Păcălelilor.

Data ceremoniei s-a schimbat faţă de anii anteriori, când infamele premii, care valorează fiecare doar câţiva dolari şi au formă de zmeură aurie, pusă pe o peliculă de 8 mm ciopârţită, erau acordate cu o zi înainte de Oscaruri.

Fundaţia Zmeura de Aur şi, implicit, premiile, au luat fiinţă în 1980, la iniţiativa lui John Wilson, un cinefil împătimit.

Printre premianţii Zmeura de Aur se numără Sandra Bullock, care a primit titlul de cea mai proastă actriţă în 2010, pentru „All About Steve”, în acelaşi weeekend în care a luat Oscarul pentru „Povestea unui campion/ The Blind Side”.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...