Aderarea României la Schengen, scoasă de pe agenda Consiliului JAI din 25-26 octombrie

Subiectul aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen a fost scos de pe agenda Consiliului JAI care va avea loc joi şi vineri în Luxemburg, fiind amânat pentru şedinţa din 6-7 decembire, a declarat pentru MEDIAFAX un purtător de cuvânt al Preşedinţiei cipriote a Consiliului UE.
Economica.net - mie, 24 oct. 2012, 17:19
Aderarea României la Schengen, scoasă de pe agenda Consiliului JAI din 25-26 octombrie

„Nu mai este pe agenda de discuţii pentru mâine, însă a rămas pentru agenda reuniunii Consiliului JAI care va avea loc în 6-7 decembrie. Unele state membre au exprimat preocupare privind evoluţiile politice din România şi Bulgaria, aşa că am întrebat toate părţile interesate, inclusiv guvernele de la Bucureşti şi Sofia şi am decis să amânăm discuţia pentru reuniunea următoare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nikos Christodoulides, purtător de cuvânt al Preşedinţiei cipriote semestriale a Consiliului UE.

De asemenea, el a arătat că la reuniunea din decembrie subiectul nu va fi doar discutat, ci se va şi încerca de către Preşedinţia cipriotă obţinerea unei decizii privind aderarea celor două ţări la Schengen.

„Încercăm să o discutăm pentru a avea o decizie. Nu va fi doar o discuţie formală”, a asigurat Christodoulides.

Pe de altă parte, potrivit unor surse oficiale consultate de MEDIAFAX, Olanda şi Germania au cerut amânarea deciziei privind aderarea celor două ţări la Schengen.

Examinarea cererilor de aderare ale României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen a fost amânată pentru martie 2013, din cauza unei incertitudini cu privire la capacitatea autorităţilor acestor două ţări de a îşi respecta obligaţiile, au declarat miercuri surse diplomatice la Bruxelles, a relatat AFP.

O abordare este prevăzută pentru joi, în cursul reuniunii miniştrilor de Interne din cadrul UE la Luxembourg, dar „nu a venit timpul să se ia decizii”, a subliniat una dintre aceste surse.

Problema aderării „se va pune în martie 2013, dar acest lucru nu înseamnă că va fi luată o decizie”, a insistat unul dintre diplomaţii europeni citaţi de AFP.

Reuniunile ministeriale ale UE vor fi prezidate în perioada respectivă de către Irlanda.

O serie de ţări, între care Olanda şi Germania, apreciază că în prezent nu sunt întrunite condiţiile în vederea unei aderări, inclusiv Comisia Europeană (CE) exprimând unele rezerve, potrivit unor surse.

Situaţia politică din România explică aceste rezerve, din cauza unor îndoieli cu privire la angajamentul Guvernului condus de către Victor Ponta de a respecta statul de drept, scrie AFP.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a afirmat recent că este convins că în 2013 România va adera la zona Schengen, într-o primă fază cu punctele de frontieră aeriene şi maritime, iar până la sfârşitul anului viitor va exista „cu siguranţă” o decizie privind şi frontierele terestre.

„Noi facem lobby şi sunt convins că anul viitor vom fi deja parte a zonei Schengen – mai precis după planul Franţei şi Germaniei, într-o primă fază se va începe cu frontierele maritime şi aeriene. Până la sfârşitul anului viitor vom avea cu siguranţă o decizie şi pentru frontierele terestre”, a declarat Corlăţean, într-un interviu acordat luni publicaţiei austriece Die Presse.

Întrebat dacă România va protesta atunci când ţări ca Olanda vor continua să încerce să blocheze aderarea României la zona Schengen, Corlăţean a explicat că România îndeplineşte criteriile tehnice de aderare de peste un an şi jumătate.

Olanda a anunţat că va aştepta raportul MCV din decembrie al Comisiei Europene privind România pentru a reanaliza poziţia sa privind aderarea la Schengen a României şi Bulgariei. Potrivit unui document trimis în septembrie de Guvernul olandez Parlamentului, dezbaterile privind aderarea celor două țări la Schengen vor fi amânate pentru 2013, dat fiind că raportul MCV pentru România va fi publicat la sfârşitul acestui an.

De asemenea, mai mulţi oficiali germani, printre care şi ambasadorul de la Bucureşti, Andreas von Mettenheim, au arătat că decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen va fi luată după prezentarea de către Comisia Europeană a raportului MCV din decembrie.

Germania şi Franţa au prezentat la începutul acestui an un plan privind aderarea în două etape a României şi Bulgariei la zona Schengen, într-o primă fază cu frontierele maritime şi terestre, urmată apoi de un al doilea pas cu frontierele terestre.

Consiliul European din martie a menţionat că o decizie privind aderarea la Schengen a României şi Bulgariei trebuia să fie luată în septembrie în cadrul Consiliului JAI, la care participă miniştrii de Interne din ţările membre UE.

Preşedinţia cipriotă a Consiliului Uniunii Europene a anulat reuniunea programată pentru 19-20 septembrie a Consiliului JAI din lipsă de „subiecte substanţiale”, precizând însă că aderarea României şi Bulgariei la Schengen va fi pe agenda reuniunii JAI din 25-26 octombrie.

Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu a declarat, în 12 septembrie, că reportarea discuţiilor pentru reuniunea din 25-26 octombrie a Consiliului JAI nu înseamnă că la acest moment se va lua o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, întrucât sunt state membre care aşteaptă concluziile raportului suplimentar pe MCV pe care Comisia Europeană a anunţat că îl va prezenta în decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Atac în Strâmtoarea Ormuz. O navă a gigantului francez CMA CGM sub pavilion maltez a anunţat că mai mulţi membri ai echipajului au fost răniţi
Atac în Strâmtoarea Ormuz. O navă a gigantului francez CMA CGM sub pavilion maltez a anunţat că mai mulţi membri ai ...
Grupul francez de transport maritim CMA CGM a comunicat miercuri că una din navele sale, San Antonio, sub pavilion maltez, a fost atacată marţi, în timp ce traversa Strâmtoarea Ormuz, iar mai......
Hubix intră în acționariatul unui mega-proiect rezidențial de 100 de milioane de euro din Timișoara
Hubix intră în acționariatul unui mega-proiect rezidențial de 100 de milioane de euro din Timișoara
Hubix preia o participație de 20% în prima fază a proiectului City of Mara Forum, dezvoltat de Alber Holding lângă Iulius ...
Risc de recesiune „extremă” în România din cauza crizei politice – analiză Frames (Adrian Negrescu)
Risc de recesiune „extremă” în România din cauza crizei politice – analiză Frames (Adrian Negrescu)
România a intrat într-o nouă perioadă de incertitudine politică care riscă să accentueze problemele economice, iar ...
„Desant” românesc în America. România a avut a doua cea mai numeroasă delegaţie la Summitul SelectUSA
„Desant” românesc în America. România a avut a doua cea mai numeroasă delegaţie la Summitul SelectUSA
Ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, a condus delegaţia română, în perioada 3 - 6 mai, la Summitul SelectUSA, ...