Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, deşi posturile au rămas neocupate luni de zile INTERVIU

Economica.net a realizat un interviu amplu cu Elena Panţiru, vicepreşedintele Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă, care va fi publicat în mai multe părţi, datorită complexităţii sale.
În materialul publicat astăzi, Elena Panţiru subliniază cauzele diferenţelor de raportare a comunităţilor din România la lucrătorii extracomunitări aduşi la muncă în ţara noastră, care sunt profilurile comunităţii care are disponibilitate mai mare să accepte şi să coopereze armonios cu străinii aduşi la muncă şi corectează prejudecăţi despre acest subiect: „Într-o localitate unde jumătate din familii au pe cineva plecat în Spania sau Italia, oamenii recunosc situația celui venit din Nepal, au trăit-o ei înșiși sau au trăit-o copiii lor. Empatia nu vine din principii, ci din experienţă directă”, a spus în interviul Economica.net Elena Panţiru.

O idee relevantă subliniată de Elena Panţiru e că în realitate nu vedem rezonanţe psiho-culturale între regiuni ale României și state de origine ale cetăţenilor extracomunitari. „Există o potrivire între profilul economic al zonei şi profilul profesional al grupului recrutat: zonele cu industrie textilă atrag lucrători din state cu tradiție în acest domeniu, cele cu șantiere navale atrag sudori din regiuni unde există aceeași industrie. Nu este o compatibilitate culturală, ci una a pieţei muncii: se caută competența acolo unde ea există”, a explicat în interviul Economica.net Elena Panţiru.

Prin „străini” înţelegem cetăţeni din afara UE, a Spaţiului Economic European şi din afara Elveţiei.

A doua parte a interviului poate fi citită în continuare:

Economica.net: Aţi observat diferenţe în zonele din România cu privire la deschiderea, disponibilitatea comunităţilor locale de a accepta, de a primi, de a integra armonios cetăţenii străini aduşi la muncă acolo?

Elena Panţiru: Da, iar diferențele sunt vizibile, dar nu urmează geografia în modul în care s-ar aștepta cineva.
Cel mai important factor pare să fie experienţa anterioară a comunității cu migrația. Zonele din care au plecat masiv oameni la muncă în străinătate au, în general, o atitudine mai înțelegătoare. Într-o localitate unde jumătate din familii au pe cineva plecat în Spania sau Italia, oamenii recunosc situația celui venit din Nepal, au trăit-o ei înșiși sau au trăit-o copiii lor. Empatia nu vine din principii, ci din experienţă directă.

Un alt element ține de piaţa muncii locală. Acolo unde există deficit real și evident – se închid restaurante pentru că nu găsesc personal, se opresc șantiere pentru că nu sunt muncitori – prezenţa lucrătorilor străini e percepută ca soluție, nu ca ameninţare. În zonele cu şomaj ridicat, aceeași prezenţă generează resentiment, chiar dacă în fapt nu concurează pe aceleaşi posturi.

Orașele mari sunt, previzibil, mai deschise decât localităţile mici, dar nu neapărat din toleranță, ci din anonimat. Într-un oraș mare, oamenii pur și simplu nu se remarcă. Într-o comună de 3.000 de locuitori, sosirea a douăzeci de lucrători străini schimbă vizibil peisajul, iar reacțiile sunt mai intense în ambele sensuri: și ostilitatea, și primirea caldă.

Comunităţi care au reacţionat rezervat au ajuns, după un an, să îi considere pe oameni parte din peisaj, pentru că i-au cunoscut, pentru că au lucrat cu ei, pentru că nu s-a întâmplat nimic din ce se temeau.
Invers, comunităţi iniţial neutre au devenit ostile după un incident izolat, amplificat de reţelele sociale.

Rolul angajatorului este aici decisiv, deşi rareori asumat. Firmele care cazează oamenii decent, în locuri normale, și nu izolat la marginea localității, care le explică regulile locale și care intervin când apar tensiuni, au rezultate bune aproape peste tot.
Cele care cazează douăzeci de oameni într-o clădire improvizată, fără nicio mediere cu vecinii, creează singure problema pe care apoi o atribuie comunității.

Economica.net: Aţi observat dacă există compatibilităţi între anumite zone ale ţării şi anumite state din care provin cetăţenii extracomunitari?

Elena Panţiru: Nu am observat compatibilități în sensul unei rezonanţe psiho-culturale între regiuni ale României și state de origine ale cetăţenilor extracomunitari. Ar fi comod să spun că moldovenii se înțeleg mai bine cu nepalezii, iar ardelenii cu turcii, dar ar fi o construcție fără acoperire în ceea ce vedem efectiv.

Ce am observat sunt corelaţii de altă natură. Există o potrivire între profilul economic al zonei şi profilul profesional al grupului recrutat: zonele cu industrie textilă atrag lucrători din state cu tradiție în acest domeniu, cele cu șantiere navale atrag sudori din regiuni unde există aceeași industrie. Nu este o compatibilitate culturală, ci una a pieţei muncii: se caută competența acolo unde ea există.

Peste asta se suprapune efectul comunităţilor deja formate. Odată ce într-o zonă s-a stabilit un grup dintr-o anumită țară, următorii vin tot acolo, prin recomandare. Apar rețele de sprijin informal, magazine cu produse specifice, uneori un loc de rugăciune. Rezultatul este o concentrare care poate părea o afinitate a locului, dar este de fapt un efect de acumulare. Iar unde există deja o moschee sau un magazin cu produse halal, lucrătorii musulmani se integrează mai ușor, nu din rezonanță culturală, ci pentru că găsesc infrastructura de care au nevoie.
Aş adăuga un lucru pe care îl consider important. Din ce vedem în practică, ceea ce contează sunt condițiile concrete: dacă e de lucru, dacă oamenii sunt cazați decent, dacă angajatorul mediază, dacă există cineva care vorbește limba. Unde aceste lucruri există, integrarea funcționează indiferent de combinația de origini.

Economica.net: Aţi observat dacă există incompatibilităţi zgomotoase între anumite zone ale ţării şi anumite state din care provin cetăţenii extracomunitari (profiluri psiho-culturale ale românilor din anumite zone şi ale străinilor, care par să fie incompatibile)?

Elena Panţiru: Nu în sensul unor profiluri psiho-culturale ireconciliabile. Tensiunile pe care le-am văzut au avut, aproape fără excepţie, cauze concrete și localizate, nu structurale.
Ce declanșează cu adevărat probleme este vizibilitatea bruscă a unui grup mare într-o comunitate mică. Douăzeci de oameni cazați împreună într-o localitate de câteva mii de locuitori schimbă vizibil peisajul, iar reacția e amplificată de faptul că ei nu se dispersează — merg împreună la magazin, se plimbă împreună seara, vorbesc între ei o limbă necunoscută. Nimic din toate acestea nu este problematic în sine, dar produce senzația unei prezențe mult mai mari decât cifra reală. Aceleași douăzeci de persoane într-un oraș mare trec neobservate.

Diferenţele religioase și alimentare pot genera fricțiuni în comunităţi, dar experiența arată că acestea se estompează rapid odată ce oamenii se cunosc. Ce persistă și se amplifică sunt incidentele izolate preluate pe rețelele sociale, care într-o localitate mică pot defini raportarea întregii comunități pentru luni întregi.

Aș spune însă că cel mai frecvent factor de tensiune nu ține de străini, ci de percepția asupra pieței muncii locale. În zone cu șomaj ridicat, prezența lucrătorilor aduși din alte țări e citită ca luare a locurilor de muncă, chiar dacă în realitate acele posturi au rămas neocupate luni de zile.
Nu am identificat, în schimb, o combinație anume — o regiune a României și un stat de origine — care să genereze sistematic conflicte. Am văzut aceleași grupuri integrându-se fără probleme într-o localitate și generând tensiuni în alta, la distanță mică. Diferența a stat de fiecare dată în modul în care angajatorul a pregătit terenul: dacă a discutat cu autoritățile locale, dacă a cazat oamenii decent, dacă a intervenit când au apărut primele semne de iritare.

Contextul, pe larg acum

Peste 148.000 de străini aveau permis de şedere în scop de muncă la finalul anului 2025, au răspuns pentru Economica.net oficialii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).

Numărul străinilor care aveau permis de şedere în scop de muncă la finalul anului 2025 e aproape dublu faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2023, reiese din calculele Economica.net.

Cei mai mulţi străini cu permis de şedere în scop de muncă în România sunt din Nepal în 2025, în 2024, în 2023 şi în 2022, arată analizele Economica.net despre subiect, realizate în fiecare an.