Administraţia Canalelor Navigabile pregăteşte un program de croaziere turistice pe Canalul Dunăre – Marea Neagră

Directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CNACN), Daniel Georgescu, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că pentru viitorul sezon estival pregăteşte un proiect de reluare a croazierelor turistice pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, între porturile Agigea şi Murfatlar.
Economica.net - J, 11 oct. 2018, 10:29
Administraţia Canalelor Navigabile pregăteşte un program de croaziere turistice pe Canalul Dunăre - Marea Neagră

Potrivit sursei citate, excursiile vor fi efectuate cu o navă de pasageri şi vor avea o componentă de agrement nautic, cu îmbarcare din Portul Constanţa Sud, din aval de Ecluza Agigea cu tranzit pe canal până în Portul Murfatlar, de unde pasagerii vor fi îmbarcaţi în autocare pentru un circuit de turism istorico-ecumenic cu popasuri la Monumentul Tropaeum Traiani şi mânăstirile din sud-vestul judeţului Constanţa, Peştera Sfântului Andrei şi Dervent.

„Noi vom realiza acest proiect de circuit turistic de o zi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa şi ne dorim ca partener şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi pentru a avea sorţi de izbândă, în intenţia de a valorifica potenţialul turistic al Canalului Dunăre – Marea Neagră încercăm să obţinem aprobarea pentru a acorda gratuitate la tranzitarea Ecluzei Agigea”, a declarat Daniel Georgescu.

Directorul general al CNACN a afirmat, totodată, că din perspectiva realizării proiectului de turism cultural pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, va iniţia demersuri pentru preluarea în administrare a statuii „Înaripata”, inaugurată în 1988 de artistul Pavel Bucur, ce se înalţă pe malul drept al canalului. Statuia se află pe locul fostului sat Straja şi este unanim recunoscută drept cel de-al doilea mare monument de for public din lume, după Statuia Libertăţii de la New York, cu înălţimea de 48 de metri cu soclul din beton, realizată din oţel inoxidabil şi bronz.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ingka Group, cel mai mare francizat al grupului suedez IKEA și compania care operează lanțul de trei magazine de mobilier din România, are planuri de a-și continua activitatea în sectorul......
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut insolvenţa
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut ...
Varta Microbattery reuşeşte să obţină cea mai mare profitabilitate netă în 2025, la 11 ani de când a intrat în ţara ...
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacţii care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august, ...
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Gruparea yemenită Houthi a afirmat vineri că blocada sa maritimă împotriva Arabiei Saudite nu urmăreşte să închidă ...