Administrația Trump cere Curții Supreme a SUA să-i permită să desființeze Departamentul Educației

Administraţia preşedintelui Donald Trump a cerut vineri Curţii Supreme a SUA să îi permită să continue demersurile de desfiinţare a Departamentului Educaţiei, o decizie care ar lăsa politica şcolară americană aproape complet în mâinile statelor şi ale consiliilor locale, informează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 06 iun. 2025, 22:04
Administrația Trump cere Curții Supreme a SUA să-i permită să desființeze Departamentul Educației

Departamentul Justiţiei a cerut instanţei să oprească decizia din 22 mai a judecătorului federal Myong Joun, cu sediul în Boston, care a ordonat administraţiei să reintegreze angajaţii concediaţi în cadrul unei reduceri masive de personal şi să înceteze alte acţiuni de închidere a departamentului.

Departamentul Educaţiei, creat printr-o lege americană adoptată de Congres în 1979, supraveghează aproximativ 100.000 de şcoli publice şi 34.000 de şcoli private din Statele Unite, deşi peste 85% din finanţarea şcolilor publice provine din partea autorităţilor statelor şi a celor locale.

Departamentul Educaţiei oferă subvenţii federale pentru şcolile şi programele destinate persoanelor defavorizate, inclusiv bani pentru a plăti profesorii copiilor cu nevoi speciale, finanţează programe artistice şi se ocupă de înlocuirea infrastructurii învechite. De asemenea, supraveghează împrumuturile pentru studenţi deţinute de zeci de milioane de americani care nu îşi pot permite să plătească direct pentru a urma un colegiu, împrumuturi în valoare de 1,6 trilioane de dolari.

Decizia preşedintelui Trump de a desfiinţa departamentul face parte din campania liderului de la Casa Albă de a reduce dimensiunile şi a reconfigura guvernul federal. Închiderea departamentului este de multă vreme un obiectiv al multor conservatori americani.

Procurorii generali din 20 de state şi din Districtul Columbia, precum şi districte şcolare şi sindicate care reprezintă profesorii, au dat în judecată decizia în încercarea de a bloca eforturile administraţiei Trump. Statele au susţinut că reducerile masive de locuri de muncă vor face departamentul incapabil să îndeplinească funcţiile de bază autorizate prin lege, inclusiv în domeniul drepturilor civile, uzurpând efectiv autoritatea Congresului şi încălcând Constituţia.

Pe 20 martie, preşedintele Donald Trump a semnat un ordin executiv destinat să închidă efectiv departamentul, îndeplinind o promisiune de campanie de lungă durată faţă de conservatori de a transfera politica educaţională aproape complet în sarcina statelor şi a consiliilor locale.

La o ceremonie desfăşurată la Casa Albă, înconjurat de copii şi educatori, Trump a vorbit despre acest ordin ca de un prim pas „pentru a elimina” departamentul.

Secretarul pentru Educaţie, Linda McMahon, a anunţat pe 11 martie planuri de a efectua concedieri în masă ale angajaţilor. Aceste concedieri ar lăsa departamentul cu 2.183 de angajaţi, faţă de 4.133, câţi erau atunci când Donald Trump a preluat funcţia de preşedinte în ianuarie. Departamentul a declarat, într-un comunicat de presă, că aceste concedieri fac parte din „misiunea sa finală”.

Pe 21 martie, Trump a anunţat intenţia de a transfera portofoliul împrumuturilor pentru studenţi al departamentului către Administraţia pentru Afaceri Mici, iar serviciile sale specializate în educaţie, nutriţie şi servicii conexe către Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane din SUA, care se confruntă, de asemenea, cu reduceri semnificative ale locurilor de muncă.

În decizia sa, judecătorul federal Joun a ordonat administraţiei să reangajeze lucrătorii concediaţi şi să oprească punerea în aplicare a ordinului preşedintelui Trump de a transfera împrumuturile pentru studenţi şi programele pentru nevoile speciale către alte agenţii federale.

Judecătorul a respins argumentul avansat de avocaţii Departamentului de Justiţie conform căruia concedierile în masă aveau ca scop eficientizarea departamentului în timp ce îşi îndeplinea misiunea. De fapt, a decis Joun, reducerile de personal au reprezentat o încercare de a închide departamentul fără aprobarea necesară a Congresului.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Harrison Fields, a numit decizia judecătorului „nechibzuită”. Curtea de Apel din Boston a respins pe 4 iunie cererea administraţiei Trump de a suspenda interdicţia emisă de Joun.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă un bonus special pentru militari
Trump anunţă un bonus special pentru militari
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că personalul militar american va primi câte un cec în valoare de 1776 de dolari, într-un discurs menit să facă bilanţul primului său......
Nicuşor Dan: Metodele de intimidare a magistraţilor sunt subtile. Suntem atenţi la toate
Nicuşor Dan: Metodele de intimidare a magistraţilor sunt subtile. Suntem atenţi la toate
Metodele de intimidare a magistraţilor sunt subtile, a declarat preşedintele Nicuşor Dan şi a adăugat că este atent ...
Japonia – Record de turişti străini, în pofida avertismentelor de călătorie emise de China
Japonia – Record de turişti străini, în pofida avertismentelor de călătorie emise de China
Recentele tensiuni diplomatice dintre Japonia şi China au avut un impact redus asupra turismului, numărul vizitatorilor ...
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: CNIR a anulat licitațiile pentru tronsoanele 4 și 5
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: CNIR a anulat licitațiile pentru tronsoanele 4 și 5
Licitațiile pentru tronsoanele 4 și 5 din Autostrada A8 Tg Neamț - Iași - Ungheni au fost anulate, potrivit unor anunțuri ...