Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis cu dobânzi atractive

Ministerul Finanţelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei şi de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituţiei, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 30 oct. 2026, 17:58
Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis cu dobânzi atractive

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani, pot subscrie titluri de stat Fidelis denominate în lei şi în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank şi Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, UniCredit Bank şi TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank. Titlurile sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Şi această ediţie continuă să susţină donarea de sânge prin campania „România are sânge de rocker”, derulată de Ministerul Finanţelor în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” şi Rock FM, oferind donatorilor condiţii avantajoase de subscriere.

„Cei care vor să-şi investească economiile în Programul Fidelis, ediţia din noiembrie, vor beneficia de dobânzi atractive şi neimpozabile: în lei, de 6,60% – cu scadenţa la 2 ani, de 7,60% cu scadenţa la 2 ani pentru donatorii de sânge, de 7,15% cu scadenţa la 4 ani şi de 7,75% cu scadenţa la 10 ani. În euro, de 4,50% cu scadenţa la 3 ani, de 5,50% cu scadenţa la 3 ani pentru donatorii de sânge şi de 6,60% cu scadenţa la 10 ani”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, ediţia din noiembrie include două tranşe speciale de titluri de stat Fidelis, în lei şi în euro, dedicate investitorilor care fac dovada donării de sânge începând cu data de 1 iunie 2026.

„Aceştia vor beneficia de o dobândă de 7,60% pentru titlurile în lei, cu scadenţă la 2 ani, şi de o dobândă de 5,50% pentru titlurile în euro, cu scadenţă la 3 ani. Donatorii-investitori beneficiază şi de praguri minime de subscriere reduse: de la 5.000 de lei la 500 de lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei, respectiv de la 1.000 de euro la doar 100 de euro, în limita unui plafon maxim de 20.000 de euro”, precizează Ministerul Finanţelor.

Instituţia menţionează că investiţiile în titlurile de stat Fidelis oferă mai multe facilităţi, inclusiv posibilitatea vânzării acestora înainte de scadenţă.

„Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilităţi precum: posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere în funcţie de preţul primit pe bursă; veniturile obţinute din deţinerea titlurilor sunt neimpozabile; flexibilitate în administrarea şi diversificarea portofoliului”, se mai arată în comunicat.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi de 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Regia de stat RomâniaFilm intră în faliment după opt ani de insolvență. Ce arată cifrele ultimului deceniu?
Regia de stat RomâniaFilm intră în faliment după opt ani de insolvență. Ce arată cifrele ultimului deceniu?
Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor RomâniaFilm (RADEF), regia de stat aflată în subordinea Ministerului Culturii, a intrat în faliment după opt ani de insolvență. ...
Cum să vinzi o afacere în România la valoarea maximă: cinci factori care fac diferența între un exit bun și unul excepțional
Cum să vinzi o afacere în România la valoarea maximă: cinci factori care fac diferența între un exit bun și unul excepțional
În orice etapă a ciclului de viață al unei companii apare, mai devreme sau mai târziu, întrebarea pe care mulți antreprenori ...
Guvernul a aprobat 1,1 miliarde de lei pentru restanţele acumulate la Programul Anghel Saligny
Guvernul a aprobat 1,1 miliarde de lei pentru restanţele acumulate la Programul Anghel Saligny
Guvernul a alocat, prin rectificarea bugetară, aproape 1,1 miliarde de lei pentru plata facturilor restante către firmele ...
Nouă centrală electrică în România: unitatea pe gaze de la Câmpia Turzii a românilor de la E-Infra, de 160 MW, a intrat deja în probe. “First fire” la 15 decembrie
Nouă centrală electrică în România: unitatea pe gaze de la Câmpia Turzii a românilor de la E-Infra, de 160 MW, a intrat ...
După doar un an de la demararea proiectului, centrala pe gaze de la Câmpia Turzii, de 160 MW, a intrat în probe, potrivit ...