Adoptarea modificărilor privind durata minimă a contractului de arendă deschide uşi către fondurile europene – organizaţii agricole

România a făcut un pas uriaş către o agricultură durabilă şi competitivă, după ce Parlamentul a adoptat modificările privind durata minimă a contractului de arendă, care deschide uşi către fondurile europene, protejează mediul şi asigură cadrul necesar fermierilor pentru investiţii în agricultură, susţin reprezentanţii organizaţiilor membre ale Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare (AAC).
AGERPRES - mar, 17 dec. 2024, 15:44
Adoptarea modificărilor privind durata minimă a contractului de arendă deschide uşi către fondurile europene - organizaţii agricole

Conform unui comunicat al AAC, adoptarea Legii PLX 435/2024, care modifică Legea 287/2009 privind Codul Civil referitor la arendă, creează predictibilitate în sectorul agricol autohton.

„Noua lege, aliniată la standardele europene, asigură stabilitate şi predictibilitate în sector şi, în acelaşi timp, deschide noi perspective pentru fermierii români, în special în ceea ce priveşte accesul la fondurile europene destinate dezvoltării rurale şi protejării mediului”, susţin reprezentanţii AAC.

Potrivit organizaţiei, impactul adoptării proiectului legislativ PLX 435/2024 asupra sectorului agricol este major.

Astfel, România se aliniază la practicile europene în domeniul agriculturii, facilitând accesul la fonduri europene şi consolidând poziţia ţării în cadrul pieţei comune agricole.

Totodată, legea va facilita accesul fermierilor la fondurile europene, contribuind astfel la modernizarea şi creşterea competitivităţii sectorului. Astfel, fermierii vor putea planifica pe termen lung activităţile agricole, ştiind că nu vor fi nevoiţi să îşi schimbe constant partenerii.

„Cu o durată mai mare a contractelor, fermierii vor fi încurajaţi să investească în tehnologii moderne şi în îmbunătăţirea infrastructurii agricole. Investiţii în tehnologii verzi: Fermierii vor putea accesa fonduri europene pentru a implementa practici agricole sustenabile, precum agricultura de precizie, energia regenerabilă şi sistemele de irigaţii eficiente”, se arată în comunicat.

Pe de altă parte, alături de modificările aduse Codului Silvic, legea încurajează practici agricole prietenoase cu mediul, precum înfiinţarea de perdele de protecţie şi a sistemelor agrosilvice, contribuind astfel la conservarea biodiversităţii şi la combaterea schimbărilor climatice. Legea facilitează, de asemenea, asocierea fermierilor pentru a implementa proiecte comune şi a accesa fonduri europene mai mari.

În ceea ce priveşte durata minimă a contractelor de arendă de 7 ani, această măsură oferă fermierilor certitudinea necesară pentru a investi în tehnologii moderne, a îmbunătăţi calitatea solului şi a asigura o producţie agricolă sustenabilă pe termen lung.

Totodată, legea flexibilizează procesul de transfer al contractelor de arendă, facilitând accesul la terenuri agricole pentru tinerii fermieri şi pentru cei care doresc să îşi extindă suprafeţele cultivate.

„O agricultură stabilă şi productivă este esenţială pentru asigurarea securităţii alimentare a ţării noastre”, susţin reprezentanţii organizaţiilor menţionate.

AAC este o organizaţie cu reprezentativitate la nivel naţional, formată din Federaţia Naţională Pro Agro, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) şi Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF).

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS Petrol, subsidiara locală a celei mai mari companii petroliere din Serbia,......
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide sediul regional în România
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide ...
Iașiul își consolidează poziția pe harta europeană a tehnologiilor avansate, după ce compania israeliană Classiq, ...
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, ...
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...