Adrian Năstase a încercat să se sinucidă. Va fi operat astăzi. Vezi desfăşurarea evenimentelor

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa pentru a-l duce în arest, în urma condamnării la doi ani de închisoare cu executare. Fostul premier s-a împuşcat în zona gâtului. El a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost stabilizat, iar în această dimineaţă va fi operat.
Economica.net - joi, 21 iun. 2012, 04:40
Adrian Năstase a încercat să se sinucidă. Va fi operat astăzi. Vezi desfăşurarea evenimentelor

Adrian Năstase are patru plăgi, medicii vor îndepărta ţesuturile distruse

Adrian Năstase are patru plăgi în urma tentativei de sinucidere de miercuri seară, iar operaţia la care urmează să fie supus va presupune, în primul rând, îndepărtarea ţesuturilor distruse pe traseul glonţului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

„La aceeaşi operaţie, vor fi făcute şi intervenţii de chirurgie plastică şi reparatorie, acolo unde va fi cazul”, au mai spus sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, glonţul cu care fostul premier a vrut să se sinucidă a intrat în corpul acestuia prin partea stângă, zona muşchiului sternocleidomastoidian, a trecut pe lângă cartilagiul tiroidian, apoi a ricoşat sub claviculă şi a ieşit prin dreapta, prin muşchiul deltoid.


Adrian Năstase are o plagă latero-cervicală, aproape de vena jugulară, produsă cu o armă de foc de calibrul nouă milimetri. Adrian Năstase este în investigaţii la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost adus după ce a încercat să se sinucidă. Fostul premier urmează să fie operat în cursul acestei zile.

Adrian Năstase este conştient, iar starea lui este stabilă, au spus medicii care-l supraveghează.

 

Adrian Năstase va fi reevaluat de către medici, pentru a se stabili când va fi operat

Adrian Năstase va fi reevaluat de către medici, joi dimineaţă, urmând ca aceştia să stabilească momentul oportun pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale necesare, a declarat şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr.

„Vom reevalua cazul şi vom stabili momentul oportun pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale”, a spus Lascăr.

Potrivit medicului, intervenţia chirurgicală la care va fi supus fostul premier va include, la modul general, extragerea glonţului din corp şi îndepărtarea ţesuturilor distruse pe traiectul acestuia.

Parchetul instanţei supreme a anunţat, miercuri noapte, că face cercetări în cazul tentativei de suicid a lui Adrian Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatului privind condamnarea acestuia la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”.

Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost constituită o cauză având ca obiect incidentul petrecut miercuri seară, „cu ocazia executării mandatului privind executarea pedepsei privative de libertate a închisorii aplicată numitului Năstase Adrian, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public.

Şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, a declarat, miercuri noapte, că Adrian Năstase va fi operat joi dimineaţă, după ce va fi stabilizat, precizând că poate spune că fostul premier „a fost norocos”.

Profesorul Ioan Lascăr a spus că a participat la evaluarea lui Adrian Năstase, precizând că multe zvonuri despre starea acestuia nu sunt în acord cu realitatea.

„Pacientul va fi operat în cursul dimineţii de mâine, după ce va fi stabilizat”, a spus Ioan Lascăr.

Întrebat despre ce fel de intervenţie este vorba, Ioan Lascăr a spus că este tipul de intervenţie recomandat în cazul traumatismelor prin împuşcare.

Şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca a declarat că Adrian Năstase este evaluat, monitorizat, este stabil, el spunându-le jurnaliştilor că familia fostului premier nu doreşte ca acestora să le fie furnizate informaţii.

„Pacientul este evaluat, este monitorizat, este stabil. Familia nu doreşte să vă furnizăm niciun fel de informaţii. Trebuie să respectăm dorinţa familiei”, a spus Ioan Lascăr.

Procuror: Am ridicat o armă de foc şi mai multe obiecte; cel mai probabil s-a tras un singur foc

Procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului instanţei supreme, Valentin Şelaru, a declarat, miercuri noapte, că de la locuinţa lui Adrian Năstase au fost ridicate o armă de foc şi mai multe obiecte, precizând că cel mai probabil s-a tras un singur foc.

Valentin Şelaru a spus că cercetarea la faţa locului a fost încheiată, fiind ridicate mai multe obiecte, printre care şi o armă de foc, respectiv un revolver.

Întrebat câte focuri de armă au fost trase, şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a spus că în urma cercetării la faţa locului „se poate afirma că este foarte probabil să se fi tras un singur foc de armă”. El a precizat că proiectilul a fost descoperit la faţa locului.

Valentin Şelaru a mai spus că nu crede că este nevoie să se revină pentru cercetarea la faţa locului. El a adăugat că se vor face toate cercetările necesare într-un astfel de dosar.

Parchetul instanţei supreme a anunţat, miercuri noapte, că face cercetări în cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatului privind condamnarea acestuia la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”.

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat de organele de poliţie, iar din primele date comunicate a rezultat că ar fi existat o tentativă de suicid a numitului Năstase Adrian”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Public.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă condusă de procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru efectuarea cercetărilor.

Premierul Ponta a venit la Spitalul Foreasca, unde se află Adrian Năstase

Premierul Victor Ponta a venit, miercuri noapte, la Spitalul Floreasca, unde se află Adrian Năstase, care a încercat să se sinucidă.

El a ajuns la Spitalul Floreasca la scurt timp după sosirea ambulanţei care l-a transportat de Năstase.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa, el provocându-şi o rană înzona gâtului cu un pistol, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Adrian Năstase le-a cerut permisiunea poliţiştilor să îşi ia nişte cărţi din biroul său, potrivit surselor citate.

Fostul premier a profitat de moment şi ar fi încercat să se sinucidă cu un pistol. Unul dintre poliţişti a încercat să îl oprească, dar fostul premier s-a rănit în zona gâtului.

Adrian Năstase a fost scos din locuinţa din Zambaccian în ambulanţă, pe targă, având ochii închişi, acoperit cu o pătură albastră şi având un fular în jurul gâtului.

Ambulanţa l-a dus pe Năstase la Spitalul Floreasca.

După ce ambulanţa a plecat, la locuinţa lui Năstase a venit avocatul Ion Cazacu. Acesta a intrat în grabă şi nu a făcut declaraţii.

Ion Iliescu: De ce graba asta să îl ridice pe Năstase în această seară? O decizie pripită, nejustificată

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, miercuri seară, legat de modul în care s-a procedat în cazul lui Adrian Năstase, că este vorba despre „o eroare, un comportament inuman”, menţionând că nu era nevoie ca acesta să fie ridicat chiar miercuri seară.

„De ce graba asta să îl ridice în această seară?”, a declarat Iliescu la Antena 3.

Potrivit lui Iliescu, această decizie a contribuit la starea care a dus la reacţia fostului premier.

Iliescu a spus că Năstase a făcut multe pentru ţară şi este un om cu prestanţă intelectuală.

Fostul preşedinte a mai spus că în dosarul „Trofeul Calităţii” nu sunt probe care să justifice sentinţa.

Corina Creţu: Mă aşteptam la gestul lui Năstase, a fost făcut din demnitate şi mândrie

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a declarat, miercuri noapte, că gestul lui Năstase, la care ea se aştepta, a fost făcut din demnitate faţă de umilinţele pe care le-a îndurat în ultimii şapte ani.

Corina Creţu a spus că este un gest dramatic, „făcut din demnitate faţă de umilinţele pe care Adrian Năstase le-a îndurat în ultimii şapte ani”.

Liderul PSD a spus că a fost evident că Năstase a fost hărţuit.

„Nu ştiu cine ar fi putut să reziste”, a adăugat Corina Creţu, care a venit la Spitalul Floreasca pentru a vedea care este starea de sănătate a lui Năstase.

Întrebată dacă se aştepta la gestul lui Adrian Năstase, Corina Creţu a răspuns: „Să fiu sinceră, da, mă aşteptam, pentru că ştiu că are demnitate şi mândrie, şi nu merita aceste umilinţe. Mi se pare incredibil”.

Avocat: L-am văzut pe Adrian Năstase, este conştient, cred că luptă pentru viaţa lui

Avocatul Ion Cazacu a declarat, miercuri noapte, că a reuşit să îl vadă pe Adrian Năstase, este conştient, au avut o strângere de mână şi s-au înţeles măcar din priviri.

Ion Cazacu a spus că Adrian Năstase a fost mutat pe un alt etaj la Spitalul de Urgenţă Floreasca, dar nu poate spune dacă se pune problema unei intervenţii chirurgicale.

Avocatul a adăugat că nu poate spune care este starea lui Năstase, pentru că nu are competenţe medicale, dar a precizat că Spitalul Floreasca va da un comunicat privind starea acestuia.

Cazacu a mai spus că familia lui Adrian Năstase nu a venit la spital, însă va merge el la reşedinţa acestuia pentru a le transmite veştile de la spital.

Avocat: S-au ridicat probe, s-au făcut fotografii, investigaţiile continuă

Avocatul Ion Cazacu a declarat că de la locuinţa lui Adrian Năstase au fost ridicate probe, anchetatorii au făcut fotografii, iar investigaţiile vor continua joi.

Ion Cazacu a venit de la Spitalul Floreasca, unde a fost să vadă care este stare lui Năstase, la locuinţa acestuia din strada Zambaccian.

El a spus că anchetatorii au ridicat probe de la locuinţa lui Năstase şi au făcut fotografii.

Berceanu, despre decizia în cazul Năstase: Iată că se întâmplă şi la case mari; justiţia este liberă

Liderul PDL Radu Berceanu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, referitor la decizia de condamnare a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare, că justiţia este liberă, el adăugând: „Iată că se întâmplă şi la case mari!”.

„Asta e justiţia, justiţia e liberă şi a avut dosarul în mână. Eu nu ştiu despre ce este vorba şi domnul Năstase fiind din domeniu şi fost prim-ministru a putut să întindă lucrul ăsta până acum. Dacă era om obişnuit nu mai putea să întindă până acum. Iată că se întâmplă şi la case mari!”, a precizat Radu Berceanu.

El a arătat că nu are cum să facă aprecieri legate de vinovăţia sau nevinovăţia lui Adrian Năstase, dar a apreciat că i se pare o jignire la adresa inteligenţei ziarişilor şi a cetăţenilor să se spună că ce se întâmplă este din cauza lui Băsescu sau a PDL.

„N-am cum să vac comentarii dacă e vinovat sau nu, pentru că nu ştiu despre ce e vorba. După 2004 s-au dat ei în gât. Mi se pare o jignire la inteligenţa ziariştilor şi a cetăţenilor să se spună că din cauza lui Băsescu sau a PDL”, a adăugat Radu Berceanu.

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, miercuri, de ICCJ, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Scotty The AI își face intrarea pe MEXC cu o creștere de preț de 33% (P)
Scotty The AI își face intrarea pe MEXC cu o creștere de preț de 33% (P)
La momentul redactării acestui articol, moneda meme nou apărută în spațiul crypto, Scotty the AI, a avut un debut surprinzător în cadrul programului de prelansare Kickstarter al schimbului......
Explozie la rafinăria Petromidia. Ce spun oficialii Rompetrol (KMG Internaţional)
Explozie la rafinăria Petromidia. Ce spun oficialii Rompetrol (KMG Internaţional)
O explozie a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Explozia nu a fost ...
CFR Marfă scoate la spre vânzare Hotelul Express din Predeal, la preţul de 15 milioane de lei
CFR Marfă scoate la spre vânzare Hotelul Express din Predeal, la preţul de 15 milioane de lei
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare ...
Invazia Rusiei în Ucraina anunţă o nouă eră în Europa, consideră premierul polonez Donald Tusk
Invazia Rusiei în Ucraina anunţă o nouă eră în Europa, consideră premierul polonez Donald Tusk
Invazia rusă în Ucraina, începută cu peste doi ani în urmă, anunţă o nouă eră în Europa, o perioadă caracterizată ...