Aeroportul Iaşi a depăşit, în premieră, cifra de 1 milion de pasageri pentru acest an

Conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a premiat, luni, pasagerii cu numărul 1.000.000 şi 1.000.001, în condiţiile în care în acest an aeroportul ieşean a înregistrat pentru prima dată în istorie atingerea acestui număr de pasageri.
Economica.net - lun, 13 nov. 2017, 16:08
Aeroportul Iaşi a depăşit, în premieră, cifra de 1 milion de pasageri pentru acest an

‘Lunile de vară au făcut ca traficul pe Aeroportul Internaţional Iaşi să înregistreze cifre record care au creat premisele unei evoluţii fireşti, cifre ce ne-au depăşit însă propriile estimări atunci când am gândit primul proiect de modernizare a aeroportului. Ritmul spectaculos în care s-a dezvoltat aeroportul nostru face ca astăzi să sărbătorim, pentru prima dată, pasagerul cu numărul un milion. Capacităţile de procesare au ajuns la limită, iar presiunea concurenţei cu celelalte aeroporturi din regiunea Moldovei ne obligă să urgentăm investiţiile în dezvoltarea unei noi infrastructuri’, a declarat Alexandru Anghel, directorul general al Aeroportului Internaţional Iaşi.

La evenimentul organizat la Aeroportul Iaşi au participat şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Iaşi, dar şi ai mediului de afaceri local.

Într-un cadru festiv, pasagerii cu numerele 1.000.000 şi 1.000.001 care au călătorit pe ruta directă Koln-Iaşi au primit tort, o diplomă, vouchere de călătorie, câte o valiză de cală, precum şi un abonament gratuit de parcare.

Tot în cursul acestei zile, Aeroportul Iaşi a înregistrat o altă premieră în privinţa traficului de pasageri. Astfel, timp de cinci luni consecutiv, în perioada iunie-octombrie, peste 100.000 de călători au folosit serviciile Aeroportului Iaşi în fiecare lună, în august fiind perioada cu cei mai mulţi pasageri din istoria aeroportului – 125.605, cu 280% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max Group este în prezent cel mai mare lanț de farmacii din Europa din punct de vedere al numărului de unități. Grupul Dr. Max a intrat în a doua jumătate a anului 2026 cu peste 3.300 de......
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind ...
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută ...