AFP: Presa din Marea Britanie se concentrează asupra unicului muncitor imigrant român

Presa britanică a preconizat un "aflux major" de bulgari şi români, dar se pare că a găsit doar unul singur, şi anume Victor Spirescu, care a venit pe 1 ianuarie să muncească în Marea Britanie şi care a devenit între timp o adevărată celebritate, comentează AFP.
Economica.net - lun, 06 ian. 2014, 05:13
AFP: Presa din Marea Britanie se concentrează asupra unicului muncitor imigrant român

Acordând interviuri după interviuri, inclusiv la televiziune, acest român în vârstă de 30 de ani a devenit reprezentantul muncitorilor imigranţi de a căror venire în masă se teme Marea Britanie.

Purtând un fes bej tras până peste ochi şi o barbă rară, tânărul a avut surpriza ca, la debarcarea pe aeroportul Luton, în nordul Londrei, să fie primit de o mare de camere de luat vederi şi doi parlamentari, în ziua anulării restricţiilor impuse muncitorilor din ţara sa şi din Bulgaria.

Atenţia s-a concentrat asupra lui deoarece era unul dintre puţinii pasageri de la bordul avionului dinspre Târgu Mureş, în centrul României, care venea pentru prima dată în Marea Britanie, ceilalţi fiind deja rezidenţi.

„Nu am venit să vă fur ţara. Am venit să muncesc şi după aceea să mă întorc acasă”, s-a apărat imediat tânărul, care şi-a lăsat logodnica în Transilvania, pentru o perioadă în care doreşte să câştige suficienţi bani cât să îşi renoveze locuinţa pe care a cumpărat-o.

The Daily Telegraph a efectuat o vizită pentru a o intervieva pe tânără, Cătălina Curcean, în vârstă de 19 ani, pe care a fotografiat-o în faţa casei dărăpănate a cuplului, în satul Pelişor.

Victor Spirescu, care potrivit The Times a fost cioban, electrician şi mecanic în România, şi-a găsit, de la sosirea în Marea Britanie, un loc de muncă, şi anume spălător de maşini.

Nici lui nu-i vine să creadă cât de cunoscut a ajuns. „Când merg la supermarket, toată lumea se uită la mine. Am auzit o fetiţă spunându-i mamei ei «uite-l pe tipul de la televizor»”, a declarat el duminică pentru Sky News, adăugând că oamenii pe care i-a cunoscut până acum au fost „foarte prietenoşi”.

În contextul unor îngrijorări provocate de deschiderea completă a pieţei muncii cetăţenilor din cele două ţări, cele mai sărace din UE, premierul britanic David Cameron a restrâns accesul imigranţilor la alocaţii sociale.

Intervievat de BBC, el a refuzat din nou, duminică, să ofere o estimare a numărului românilor şi bulgarilor aşteptaţi în Marea Britanie, dar a declarat că Guvernul laburist din perioada respectivă a subestimat foarte mult numărul imigranţilor sosiţi după aderarea Poloniei la UE, în 2004, care a fost de „peste un milion”.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...