Agenţia de Cadastru: Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu 16% la zece luni

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu aproape 16% în primele zece luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, ajungând la 673.517, a anunţat Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Economica.net - J, 12 dec. 2013, 12:02
Agenţia de Cadastru: Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu 16% la zece luni

Astfel, numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu peste 92.000 în primele zece luni faţă de intervalul corespunzător din 2012, potrivit ANCPI.

Cele mai multe tranzacţii imobiliare până la finele lunii octombrie au fost înregistrate în Bucureşti – 48.343, Timiş – 40.620 şi Arad – 34.854, iar cele mai puţine în Teleorman – 4.143, Bistriţa-Năsăud – 5.286 şi Covasna – 6.847.

La nivel naţional, în luna octombrie au fost înregistrate 74.783 tranzacţii imobiliare, cu 6.363 mai multe faţă de luna precedentă şi cu 5.838 mai multe comparativ cu luna octombrie 2012.

În luna octombrie, cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în Bucureşti – 5.412, Timiş – 4.316 şi Ilfov – 3.919. Cele mai puţine tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în judeţele Teleorman – 511, Bistriţa-Năsăud – 572 şi Covasna – 738.

În perioada ianuarie – octombrie 2013 numărul operaţiunilor de cadastru şi carte funciară la nivel naţional a fost de peste 4,1 milioane cu 373.215 mai mult faţă de intervalul similar al anului trecut (reprezentând o creştere de 10%). Cele mai multe operaţiuni de cadastru şi carte funciară au fost înregistrate în Bucureşti – 278.541, Timiş – 248.615 şi Cluj -193.257.

La polul opus judeţele Sălaj – 39.560, Covasna – 44.355 şi Vâlcea – 47.349, au raportat cele mai puţine operaţiuni de cadastru şi carte funciară de la începutul anului. Judeţele în care s-au înregistrat mai puţine operaţiuni de cadastru şi carte funciară comparativ cu primele zece luni ale anului trecut sunt Mureş, cu o diferenţă de 39.029, Argeş, cu o diferenţă de 1.142 şi Gorj, cu o diferenţă de 6.

Numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise în cartea funciară în perioada analizată a fost de 111.983, în creştere cu 3.325 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (+3%). În luna octombrie, numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise la nivel naţional a fost de 12.153, cu 725 mai multe faţă de luna precedentă şi cu 928 mai multe comparativ cu luna octombrie a anului 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...