Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice are un nou preşedinte

Noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice este Eugen Cojoacă, anunţă vineri instituţia, citată de News.ro.
Economica.net - vin, 17 ian. 2020, 13:28
Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice are un nou preşedinte

„Prin decizia prim-ministrului, publicată în Monitorul Oficial nr. 22 din data de 14 ianuarie 2020, domnul Eugen Cojoacă a fost numit în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), cu rang de secretar de stat”, transmite ANAP, care precizează că noul preşedinte al instituţiei are o experienţă de peste 10 ani în administraţia publică centrală, în perioada 1998 – 2020 ocupând mai multe funcţii în aparatul guvernamental.

În 2010 a fost numit secretar general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, având ca principală atribuţie coordonarea compartimentelor şi activităţilor suport din cadrul ANRMAP.

În perioada august 2013 – aprilie 2017, domnul Cojoacă a ocupat funcţia de director general adjunct şi ulterior cea de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, fiind responsabil pentru coordonarea activităţii cu caracter funcţional din cadrul ministerului.

Pe o perioadă de doi ani (2015 – 2017) a asigurat conducerea Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii SA, implicându-se în proiectul de modernizare al societăţii, în vederea creşterii competitivităţii şi diversificării serviciilor de comunicaţii electronice oferite de aceasta.

„Experienţa profesională a noului preşedinte ANAP este completată de activitatea desfăşurată în domeniul privat. În aprilie 2017 a început colaborarea cu o companie de telefonie mobilă şi fixă, în cadrul căreia a ocupat postul de business development manager, ulterior pe cel de manager în cadrul departamentului de gestionare a licitaţiilor publice şi private. Precizăm că în ceea ce priveşte activitatea didactică, domnia sa este, începând cu 2015, cadru profesoral asociat la Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea Automatică şi Calculatoare”, menţionează ANAP.

Principalele atribuţii ale preşedintelui ANAP sunt: reprezentarea Agenţiei în exercitarea atribuţiilor sale de stabilire a politicilor şi de reglementare în domeniul achiziţiilor publice; iniţierea şi avizarea proiectelor de lege, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, care pot avea impact asupra activităţilor şi domeniului achiziţiilor publice; reprezentarea interesele ANAP şi ale statului în raporturile cu terţe persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop; colaborarea cu instituţiile abilitate în vederea instruirii personalului care îşi desfăşoară activitatea în domeniul achiziţiilor publice.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de Parlamentul......
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...