Agenţia Scope a revizuit în scădere la BBB minus ratingul României

Scope Ratings a revizuit în scădere cu o treaptă ratingul de credit al României, de la "BBB" la "BBB minus", şi a confirmat perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei germane de evaluare financiară.
Economica.net - lun, 22 oct. 2018, 12:28
Agenţia Scope a revizuit în scădere la BBB minus ratingul României

Deteriorarea continuă a performanţei fiscale şi traiectoria datoriei lipsită de fermitate au determinat retrogradarea, în timp ce perspectiva negativă este întărită de incertitudinile politice susţinute, informează Scope Ratings. Potenţialul ridicat de creştere a economiei ţării şi nivelul moderat al datoriei sprijină ratingul „BBB minus” atribuit de agenţie.

Diferenţa între veniturile fiscale şi cheltuieli a urcat semnificativ în urma frecventelor reduceri de taxe din ultimii ani. Situaţia s-a agravat şi din cauza sistemului de colectare a taxelor din România, care este unul din cele mai ineficiente din UE. În plus, deşi cheltuielile ca procent din PIB s-au menţinut în linii mari stabile, în 2017, componenta bugetară s-a deteriorat, cu o creştere a consumului şi a salariilor (0,8% din PIB), în detrimentul investiţiilor publice de care este atâta nevoie, se arată în comunicat.

Confirmarea perspectivei negative atribuită ratingului României „BBB minus” reflectă incertitudinile politice continue şi riscurile asociate cu pierderea credibilităţii instituţionale, investitorii fiind îngrijoraţi de împotrivirea Guvernului de a răspunde repetatelor avertismente ale Consiliului Fiscal şi ale instituţiilor europene privind evoluţii nefavorabile din sectorul finanţelor publice, apreciază agenţia.

În opinia Scope, recenta confruntare dintre Guvern şi oficialii UE privind reducerea reformelor anticorupţie a contribuit la o slăbire suplimentară a credibilităţii Executivului. Prin urmare, extinderea incertitudinilor politice şi deteriorarea credibilităţii instituţionale sporesc riscul pierderii încrederii pieţelor, într-o perioadă în care ciclul economic se modifică, expunând riscurile asociate cu finanţarea dezechilibrelor fiscale şi externe ale României, se arată în comunicat.

În acelaşi timp, ratingul „BBB minus” confirmă că România este una din economiile cu cel mai rapid ritm de creştere din UE, cu o creştere reală anuală a PIB-ului în medie de 4,8% în ultimii patru ani şi care a ajuns la nivelul de vârf de 6,9% în 2017.

Această evoluţie a dus la o convergenţă solidă a venitului, deşi puterea de cumpărare rămâne mult sub medie din UE, Totuşi, avântul economiei s-a diminuat în 2018, din cauza factorilor interni şi externi conjuncturali.

Potenţialul de creştere al României rămâne limitat, ţinând cont de lipsa de angajaţi calificaţi şi de absorbţia relativ scăzută a fondurilor europene, combinată cu o predictabilitate scăzută a proiectelor de infrastructură, apreciază agenţia.

România beneficiază de rating favorabil investiţiilor, „investment grade”, din partea celor trei agenţii de evaluare financiară. Astfel, Standard & Poor’s (S&P) a confirmat, recent, ratingurile pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi monedă locală ale României la „BBB minus/A-3”, perspectiva asociată fiind stabilă. De la Moody’s, România beneficiază de calificativul Baa3 pentru datoria pe termen lung, din partea Fitch Ratings ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României sunt „BBB minus”.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...