Agenţiile de turism se tem că vor pierde clienţi dacă intră în vigoare plata TVA în cont separat

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a criticat, vineri, proiectul Ministerului Finanţelor de plată a TVA în cont separat de la 1 octombrie, considerând că o astfel de măsură va afecta grav agenţiile de turism, care vor avea costuri mai mari şi vor pierde clienţi.
Economica.net - vin, 11 aug. 2017, 10:22
Agenţiile de turism se tem că vor pierde clienţi dacă intră în vigoare plata TVA în cont separat

„Eventuala aplicare a ordonanţei va aduce costuri suplimentare agenţiilor care, într-un final, se vor traduce prin pierderi de clienţi. Acest lucru va fi determinat de alocarea de resurse umane suplimentare, creşterea numărului de tranzacţii bancare, implicit a dublării costurilor bancare aferente, creşterea preţurilor din cauza creşterii costurilor agenţiei, închideri voluntare de companii şi faliment în lanţ”, se arată într-un comunicat al ANAT.

Asociaţia consideră că măsura îi va afecta mai ales pe contribuabilii corecţi.

„Considerăm că această măsură ar leza grav tocmai activitatea contribuabililor corecţi, cu precădere a IMM-urilor româneşti. Defalcarea TVA va afecta atât plăţile realizate de companie, cât şi încasările de la client. Mai exact, agenţiile vor face două plăţi în loc de una singură, în două conturi diferite, astfel timpul necesar gestionării şi contabilizării facturilor de furnizor va creşte”, a afirmat preşedintele ANAT, Alin Burcea.

Ministerul Finanţelor a publicat recent proiectul de ordonanţă privind plata defalcată a TVA (split payment), măsură prevăzută în programul de guvernare al actualului guvern PSD-ALDE şi care urmează să se aplice din 1 octombrie, care prevede că toate companiile plătitoare de TVA trebuie să deschidă conturi separate pentru plata taxei, din care nu mai pot folosi bani decât cu acordul Fiscului, iar orice greşeală în plata TVA va atrage o amendă de 50% din sumă.

După apariţia acestui proiect consultantul fiscal Gabriel Biriş, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a transmis o primă estimare a impactului măsurii: firmele vor deschide circa 300.000 de conturi noi, ceea ce avantajează băncile, iar companiile din utilităţi şi telecom sunt cele mai afectate.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...