Aglomeraţie spre Poiana Braşov. Număr mare de maşini, spre staţiune

Circulaţia rutieră se desfăşoară cu mare dificultate spre Poiana Braşov, din cauza numărului mare de maşini care urcă în staţiune, informează Biroul de presă al Primăriei Braşov, care face apel la conducătorii auto să-şi parcheze maşinile în parcarea multietajată din Poiana de Jos (Cabana Junilor).
Economica.net - mie, 26 dec. 2018, 12:33
Aglomeraţie spre Poiana Braşov. Număr mare de maşini, spre staţiune

„Având în vedere numărul foarte mare de maşini care urcă spre Poiana Braşov (în urma monitorizării efectuate de Poliţia Locală, raportul este o maşină coboară, cinci urcă), coroborat cu maşinile deja parcate în Poiană, facem un apel la turişti să îşi parcheze autoturismele în parcarea multietajată din Poiana de Jos, în acest moment fiind libere 225 de locuri. Între Poiana de Jos (Cabana Junilor) şi Poiana Braşov se circulă cu mare dificultate, astfel ca cei 3 km se străbat în câteva zeci de minute”, precizează miercuri sursa citată.

În comunicat se afirmă că, în momentul în care ajung în Poiana Braşov, turiştii au şanse foarte mici să-şi găsească un loc liber, de aceea un echipaj al Poliţiei Locale îi îndrumă pe turişti să îşi lase maşinile în parcarea multietajată şi să utilizeze pentru deplasare linia 60, traseu pe care transportul este gratuit.

În Poiana Braşov se schiază pe toate pârtiile din staţiune, astfel că numărul de turişti creşte de la o zi la alta. Pentru perioada Revelionului capacitatea de cazare a staţiunii este rezervată în proporţie de 100%.

Te-ar mai putea interesa și
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 81 luni, la un randament mediu de......
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deşi acest scenariu nu este unul bun ...
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
Miniştrii de externe ai UE au adoptat noi sancţiuni împotriva a aproape 1.600 de entităţi şi persoane prin care vizează ...
Eșec din nou pentru cărbunele românesc. CE Oltenia a vrut să vândă energie bandă în avans pentru următorii doi ani. N-a venit nimeni să cumpere
Eșec din nou pentru cărbunele românesc. CE Oltenia a vrut să vândă energie bandă în avans pentru următorii doi ani. ...
Complexul Energetic (CE) Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, ...