Agricover Holding, venituri consolidate de 1,65 miliarde lei în 2019

Agricover Holding S.A., acționarul majoritar al Grupului Agricover, raportează pentru anul 2019 venituri consolidate de peste 1,65 miliarde de lei și împrumuturi acordate în valoare de 1,88 miliarde de lei, obținute din operațiunile derulate prin subsidiarele sale: Agricover S.A., Agricover Credit IFN și Abatorul Periș S.A.
Economica.net - mar, 02 iun. 2020, 09:09
Agricover Holding, venituri consolidate de 1,65 miliarde lei în 2019

Adunarea Generală a Acționarilor Agricover Holding S.A. a aprobat situațiile financiare pentru anul 2019 și a decis majorarea capitalului social al subsidiarelor sale Agricover Credit IFN și Abatorul Periș S.A. cu suma de 10 milioane de lei pentru fiecare societate, reafirmând astfel angajamentul acționarilor pentru dezvoltarea sustenabilă a afacerilor Grupului, chiar și în contextul impactului economic negativ generat de pandemia COVID-19.

Prin această decizie, capitalul propriu al Agricover Credit IFN se majorează cu 46,8 milioane de lei, reprezentând profitul net realizat în anul 2019, în valoare de 36,8 milioane de lei, integral reinvestit, la care se adaugă suma de 10 milioane de lei, atribuită suplimentar de către Agricover Holding S.A. Pentru Abatorul Periș S.A. majorarea capitalului social oferă continuitate strategiei de business a subsidiarei și suport pentru finalizarea investițiilor în achiziția de echipamente performante pentru protecția mediului și creșterea capacității de producție.

“Rezultatele excelente obținute la nivelul Grupului ne-au determinat să decidem reinvestirea integrală a profitului obținut în capitalurile proprii pentru a asigura continuitate în dezvoltarea modelului nostru inovativ de business. Perioada post-pandemie va produce schimbări pe termen lung pe mai multe niveluri, iar noi trebuie să fim pregătiți, să fim cu un pas înainte, pentru a putea oferi partenerilor noștri fermieri soluții concrete, adaptate noilor condiții,” a declarat Liviu Dobre, Director General, Agricover Holding S.A.

Agricover Credit IFN, principala instituție financiară dedicată finanțării directe a agriculturii românești, a acordat anul trecut credite pentru un număr de 3.434 fermieri, în creștere cu 23% față de 2018.

Agricover S.A., societate specializată în distribuția de input-uri pentru agricultură, a continuat creșterea numărului de clienți, ajungând la un portofoliu de 6.362 de fermieri, continuând trend-ul ascendent din ultimii ani.

Abatorul Periș S.A., subsidiară a Agricover Holding S.A., înființată în martie 2019, deține cea mai modernă unitate de procesare a cărnii de porc din România, a doua ca mărime din țară, cu o capacitate de abatorizare de peste 500.000 de capete porc pe an. Abatorul Periș S.A. are peste 600 de angajați, operează un lanț propriu de 23 de magazine de desfacere în București și împrejurimi, susține în mod activ peste 46 de ferme de porci din România și deține parteneriate cu cele mai importante lanțuri comerciale din țară.

Încă de la preluarea sa de către Agricover în 2015, Abatorul Periș S.A. a beneficiat de investiții de peste 100 de milioane de lei, iar unitatea de producție a trecut printr-un proces continuu de modernizare și retehnologizare a liniilor de procesare, extinderea capacității de producție și achiziționarea unei infrastructuri logistice specializate pentru a îndeplini cele mai înalte standarde de siguranță alimentară și eficiență operațională.

În octombrie 2019, ADAMA Agriculture BV, membră a Grupului Syngenta, unul dintre liderii globali recunoscuți pentru producția de produse pentru protecția culturilor agricole, a cumpărat un pachet minoritar de acțiuni, reprezentând 10% din capitalul social al Agricover S.A. În noiembrie 2017, Banca Europenă de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a intrat în acționariatul Agricover Holding S.A., cu o participare de 12.7%.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...